Dacă nu au mai fost obligaţi, au acceptat de bunăvoie. Cam aşa stă treaba cu participarea medicilor de familie la activitatea din centrele de permanenţă. Iniţial, Ministerul Sănătăţii voia să
Dacă nu au mai fost obligaţi, au acceptat de bunăvoie. Cam aşa stă treaba cu participarea medicilor de familie la activitatea din centrele de permanenţă. Iniţial, Ministerul Sănătăţii voia să
După ce de la sfârşitul anului trecut au apărut probleme cu distributia laptelui praf, programul fiind reluat în primele luni ale anului, din martie şi a apărut un nou blocaj.
Criza, făcută celebră în special de bărbaţi şi care de regulă e ilustrată cu o decapotabilă roşie şi o iubită cu 20 de ani mai tânără, există doar în cărţi
Statul pe scaun mai mult de şase ore pe zi creşte riscul de deces, spune un studiu publicat în “American Journal of Epidemiology”. Femeile care stau pe scaun mai mult
Atât sucurile obişnuite, cât şi cele dietetice prezintă dezavantaje pentru sănătate, date de conţinutul de zahăr sau îndulcitori, sau, în cazul colei, de acidul fosforic, care potrivit unor studii, poate
O piele sănătoasă şi impecabilă este visul oricărei femei, care însă nu poate fi realizat fără anumite sacrificii şi cu o grijă deosebită la anumiţi factori care provoacă îmbătrânirea prematură,
Omul de afaceri milionar Duncan Bannatyne le-a mărturisit la începutul anului celor 350.000 de adepţi ai săi pe Twitter că suferă de prosopagnozie sau “orbire facială” – o afecţiune care
Un studiu recent – derulat în Statele Unite de Synovate eNation şi finanţat de Herbalife Ltd. – arată că femeile şi bărbaţii nu numai că au strategii diferite în abordarea
Oamenii de ştiinţă au descoperit că până la o treime din greutatea pernei pe care dormim în fiecare noapte poate fi reprezentată de piele moartă, gâze şi fecalele acestora. Pernele
Regiunile creierului în care se formează emoţiile şi stările de anxietate sunt hiperactive la persoanele care trăiesc în mediul urban, conform unui nou studiu, informează cotidianul britanic The Guardian.Acest studiu