În perioada 6–10 iulie 2026, se vor desfăşura lucrări de asfaltare pe Podul Suspendat peste Dunăre, după următorul program:
- 6 iulie – încep lucrările din zona rostului de la Jijila;
- 7 iulie – lucrările continuă din zona rostului de la Brăila;
- După executarea unei porţiuni limitate de asfalt drenant, în zilele de 9 şi 10 iulie va fi aşternut stratul de uzură.
„Participanţii la trafic sunt rugaţi să circule cu prudenţă, să respecte semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile personalului din teren, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor”, transmite Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.