Fast Danube 2: AFDJ Galaţi a primit două oferte din Olanda şi România pentru ”autostradă albastră”

Veronica AFTENEEveniment10 februarie 2026

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi a primit două oferte la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia proiectului Fast Danube 2, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură fluvială din România, potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban.

„Astăzi au fost depuse două oferte în cadrul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia proiectului Fast Danube 2, investiţia strategică ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al Dunării, pe 470 km. Este un semnal clar că piaţa răspunde acestui proiect major, cu o valoare estimată de aproximativ 170 milioane euro. Fast Danube 2 va permite creşterea perioadei de navigaţie de la 280 la 340 zile pe an şi va genera o majorare estimată de 20% a volumului de mărfuri transportate pe fluviu, contribuind direct la consolidarea transportului fluvial şi la dezvoltarea economică regională”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Fast Danube 2 este considerat unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale României, ce are ca obiectiv principal modernizarea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, în vederea creşterii practicabilităţii acestei “autostrăzi albastre” tot timpul anului, potrivit secretarului de stat Irinel Scrioşteanu.

Ofertele au fost depuse de compania olandeză VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS BV şi de asocierea CONCIVIA SA – FERRARI ING. FERRUCCIO – VEPEX COM S.R.L. – IMPRESA DI COSTRUZIONI ING. E. MANTOVANI şi AQUAPROIECT la care se mai adaugă patru subcontractanţi: REEN FOREST PROIECT, RIDSILV PROD, TOPO MINIERA S.R.L. şi TERRA GAGE.

Sectorul comun româno-bulgar este cel mai lung sector transfrontalier al Dunării (~470 km) şi parte integrantă a coridorului de transport Rin – Dunăre din cadrul reţelei TEN-T, reprezentând “autostrada albastră” de la vest la est şi conectând România cu restul Europei Centrale şi de Vest.

Fast Danube va asigura un transport predictibil tot timpul anului, timp de aproximativ 340 zile/an, (în prezent navigabilitatea este posibilă pentru 280 zile/an), pe:

  • Sectorul dintre kmf 845,5 (Gura râului Timoc) şi kmf 610 (amonte portul Somovit), întreţinut de administraţia de cale navigabilă din România – AFDJ Galaţi;
  • Sectorul dintre kmf 610 (amonte portul Somovit) şi kmf 375 (aval portul Silistra), întreţinut de administraţia de cale navigabilă din Republica Bulgaria – EAEMDR Ruse.

Principalele lucrări prevăzute în termen de 24 luni (maxim până la 31.12.2028) sunt:

  • lucrări de dragaj capital a căii navigabile în 12 puncte din România şi Bulgaria, pe o lungime şenal de 110 km;
  • lucrări de inginerie rigide: epiuri (9 buc) şi chevroane;
  • lucrări de inginerie morfologică pentru realizarea unor insule artificiale;
  • lucrări de consolidare de mal (5.450 metri) reprezentând o intervenţie minimă asupra cursului natural al Dunării, zonei de biodiversitate şi adâncimii minime pentru transportul naval pe Dunăre.

Principalele obiective ale proiectului sunt:

  • deblocarea circulaţiei fluviale şi stimularea transportului fluvial eficient;
  • creşterea atractivităţii transportului fluvial ca alternativă sustenabilă;
  • reducerea presiunii asupra infrastructurii rutiere prin transferul transportului de mărfuri către transportul naval;
  • reducerea timpului şi costurilor pentru transportul de marfă;
  • consolidarea rolului Portului Constanţa şi poziţionarea acestuia ca nod strategic de transport (lider) în regiunea de sud-est a Europei.

Valoarea obiectivului de investiţii este de aproximativ 170 milioane euro, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) şi cofinanţat din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

„Fast Danube” este un proiect comun realizat prin colaborarea dintre autorităţile din România şi Bulgaria, respectiv AFDJ Galaţi (RO) şi IAPPD Ruse (BG).

Urmează etapa de evaluare a ofertelor, iar semnarea contractului este prevăzută cel târziu în iulie 2026.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...