Antreprenorul Cristian Erbaşu vorbeşte, la Galaţi, despre criza combinatului Liberty şi relansarea producţiei de oţel

Prezent la conferinţa regională PSC Galaţi – „Idei care construiesc viitorul”, omul de afaceri Cristian Erbaşu şi preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC) a vorbit despre situaţia dificilă a industriei siderurgice din Galaţi şi despre importanţa relansării producţiei de oţel pentru economia României.

Întrebat de Monitorul de Galaţi despre impactul pe care îl are blocajul de la combinatul siderurgic şi despre o eventuală redeschidere a haldei de zgură, Erbaşu a afirmat că problemele de la Galaţi nu mai reprezintă doar o criză locală, ci una strategică pentru întreaga ţară.

„Industria aceasta – pe care se baza toată ţara – din Galaţi a suferit extrem de mult în ultimii ani şi, din păcate, proprietarii care s-au perindat nu au găsit soluţii”, a declarat omul de afaceri.

Acesta consideră că lipsa unei strategii coerente între stat şi investitori a contribuit la degradarea situaţiei de la combinat.

„Cred că aici e o mare problemă a noastră. Nu este o problemă zonală, este o problemă naţională. Nu s-a găsit o cooperare şi un plan bine făcut, integrat cu statul român”, a spus Erbaşu.

Referindu-se la producţia de oţel şi la resurse precum zgura, utilizată în infrastructură şi construcţii, acesta a atras atenţia că România a devenit tot mai dependentă de importuri, în timp ce capacităţile locale au fost lăsate să se degradeze.

„Este evident că probabil alţi actori din piaţă au avut interesul ca Galaţiul să nu poată fi la potenţialul cel mai mare. Şi acest lucru, mai ales importatorii de materii prime, de acest lucru au profitat”, a afirmat omul de afaceri.

În opinia sa, relansarea combinatului nu ar trebui lăsată exclusiv în seama unui investitor privat, mai ales în contextul datoriilor uriaşe şi al stării actuale a instalaţiilor.

„Cred că ar fi o mare greşeală dacă în aceste fabrici nu ar fi implicat statul român. Chiar statul ar putea să investească, alături de investitori privaţi, până când această entitate ar fi din nou activă la anumiţi parametri minimali”, a explicat Erbaşu.

Omul de afaceri susţine că viitoarele investiţii în infrastructură, apărare şi transport feroviar ar putea readuce interesul pentru producţia siderurgică de la Galaţi, mai ales în contextul proiectelor finanţate prin programele europene şi prin iniţiativele de securitate regională.

„Vom vedea dacă numeroasele contracte şi finanţări pe infrastructurile mari vor activa interesul local şi regional, astfel încât să avem din nou producţie mare la Galaţi”, a declarat acesta.

Erbaşu a amintit şi faptul că Galaţiul era, în urmă cu două-trei decenii, un reper important al industriei siderurgice europene.

„Galaţi era cunoscut la nivel mondial ca fiind un reper în industria siderurgică. Dar asta se întâmpla acum 20-30 de ani”, a concluzionat omul de afaceri.

Cristian Erbaşu deţine şi conduce din 2004 grupul de firme Erbaşu, care este unul dintre cei mai mari constructori din România.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...