





Poliţiştii brăileni au descins marţi, 26 mai, la 6 adrese din municipiul Brăila şi comuna Tufeşti, în cadrul planului de acţiune „FITOS 2026”. Percheziţiile au vizat un bărbat de 41 de ani cercetat pentru încălcări grave ale legislaţiei de mediu şi protecţiei resurselor acvatice.
Acţiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. La locaţiile vizate, anchetatorii au descoperit o cantitate uriaşă de deşeuri şi produse chimice periculoase:
Toate substanţele periculoase confiscate vor fi predate unei firme specializate pentru a fi distruse în siguranţă.
Pe lângă substanţele chimice, poliţiştii au descoperit şi peste 20 de kilograme de păstrugă (peşte din familia sturionilor), specie protejată a cărei deţinere este strict interzisă prin lege.
Bărbatul este cercetat penal pentru trafic de substanţe toxice, gestionarea ilegală a deşeurilor periculoase şi deţinere ilegală de sturioni. Pe tot parcursul procesului penal, acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.