Daniel Troacă, plutonier la unitatea militară 01551 din Galaţi, trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi condamnat de Curtea de Apel Galaţi la doi ani şi
Daniel Troacă, plutonier la unitatea militară 01551 din Galaţi, trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi condamnat de Curtea de Apel Galaţi la doi ani şi
Laurenţiu Slătineanu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii “Dunărea de Jos” în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, 16 mai, în cadrul Facultăţii de
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au stabilit că nu este necesară efectuarea unei expertize financiar contabile, care să evalueze încă o dată prejudiciul produs Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi pe
Tribunalul Galaţi a amânat încă o dată începerea cercetării judecătoreşti în cazul Vioricăi Colgiu, fostul comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, trimisă în judecată pentru luare
Tribunalul Galaţi a hotărât săptămâna trecută ca înregistrările convorbirilor telefonice care îl privesc pe fostul primar al comunei Brăhăşeşti, Vasile Băiculescu, în cazul de corupţie în care acesta este judecat,
Medicii de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi au dat în judecată Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor după ce nu şi-au mai primit tichetele
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a finalizat la sfârşitul săptămânii trecute unul dintre cele mai complexe dosare pe care le-a instrumentat în ultimii ani. Este vorba de cazul primarului
Un mecanic de locomotivă a fost trimis în judecată zilele trecute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi după ce a ignorat instrucţiunile transmise prin radio de colegii săi şi
Prăpastia dintre diversele categorii sociale din România se adânceşte pe zi ce trece. E un fel de a spune categorii sociale pentru că în cea a înavuţiţilor intră de cele
Veşti bune pentru funcţionarii şi personalul contractual din Primăria Galaţi. Tribunalul Galaţi a decis recent să suspende o decizie a Camerei de Conturi, ce viza recuperarea plata orelor suplimentare, sporul






