Prăpastia dintre diversele categorii sociale din România se adânceşte pe zi ce trece. E un fel de a spune categorii sociale pentru că în cea a înavuţiţilor intră de cele mai multe ori hoţii, escrocii, parveniţii politic şi coate goale, care au reuşit să facă bani păcălindu-i pe alţii. La orice nivel nu ai cum să nu sesizezi discrepanţa. Deunăzi am aflat că poţi sta după gratii mai puţin pentru că ţi-ai omorât nevasta decât dacă ai comis o înşelăciune. Primeşti până în zece ani de închisoare pentru că, vorba aia, te scotea din sărite şi se poate reţine scuza provocării, iar dacă l-ai ţepuit pe partenerul de afaceri ai şanse mari să nu mai ieşi din închisoare decât după ce fiul tău abia născut a ajuns la vârsta majoratului. Şi la o banală coadă la verdeaţă vezi că un şmecheraş îşi permite să bage nasul în faţă doar pentru că s-a dat jos dintr-o maşină de lux furată din Germania. Valoarea autentică a fost înlocuită de grobianism, nu se mai respectă munca, care ar trebui să dea şi statutul social, ci ceea ce crede unul sau altul despre societate. În justiţie s-a ajuns ca infractori notorii, despre care se ştie clar că deţin vile şi maşini de lux, să apeleze la ajutor public judiciar, şi să îl şi primească, pentru că, vezi Doamne, nu-şi permit să plătească un avocat. Totul e doar de suprafaţă, contează doar relaţiile şi pilele, iar asta dă imaginea societăţii de astăzi. La nivel politic suntem mai praf decât oricând pentru că cei aleşi în diverse funcţii nu fac altceva decât să-şi urmească obsesiv doar propriile interese sau ale grupării din care fac parte. Mai mult, politicul îşi dă mâna cu infracţionalul pe principiul „o mână spală pe alta”, iar principalele instituţii ale statului au ajuns să aibă credibilitate zero din cauza măscăricilor care s-au perindat pe acolo în ultimul sfert de secol. Ne este mult mai bine să fim conduşi din afară, pentru că, deşi occidentalii au propriile interese, legate în special de desfacerea produselor lor în România, întotdeuna vor avea o preocupare mai mare pentru români decât au cei care au fost aleşi să facă asta.
Am reuşit în 20 de ani să ne batem joc de absolut orice, inclusiv de religie, iar perspectivele sunt mai sumbre ca oricând. S-a demonstrat de atâtea ori de-a lungul anilor şi pe parcusul mai multor regimuri politice că românul nu ştie decât de frică. Este o concluzie tristă, dar cât se poate de reală, iar dacă asta înseamnă ca ţara asta, sau ce a mai rămas din ea, să fie redată cu adevărat cetăţenilor, atunci ar fi cazul să reinstaurăm câteva din legile care au fost atât de blamate, dar care i-au ţinut la respect pe cei care astăzi trag sfori în ţara asta, deşi nu ştiu nici să se încheie la şireturi. Nu credeam că voi ajunge vreodată la o astfel de concluzie, dar realitatea de care ne lovim cu toţii mi-a schimbat radical concepţiile. Mai bine să sufere pungaşii şi parveniţii decât să ne trezim omorâţi de golani în propriile maşini pentru că am „îndrăznit” să îi claxonăm după ce ne-au tăiat faţa în trafic sau să ne atace în locuinţele noastre pentru că nu le-am plătit taxă de protecţie.
