Am fost invitat recent la un interesant curs susţinut de un bun prieten, psihologul Stelian Chivu, pe tema prosperităţii. La prima vedere pare un subiect cam peste mână, mai ales
Am fost invitat recent la un interesant curs susţinut de un bun prieten, psihologul Stelian Chivu, pe tema prosperităţii. La prima vedere pare un subiect cam peste mână, mai ales
Mulţi administratori de firmă ajunşi la ananghie apelează de multe ori la soluţii riscante, în încercarea de a-şi rezolva dificultăţile financiare, însă nu de puţine ori ajung mai rău decât
Judecătoria Galaţi a apreciat că nu este necesară efectuarea unei expertize fiscale înainte de a pronunţa o hotărâre în procesul, ce vizează încercarea de rambursare ilegală a a peste 3,6
Judecătoria Galaţi a început joi cercetarea judecătorească în dosarul în care a fost pus sub inculpare fostul administrator al asociaţiei de proprietari 335 din Galaţi, Liliana Dobrescu, aceasta urmând să
Curtea de Apel Galaţi a condamnat-o definitiv, la sfârşitul săptămânii trecute, pe Valentina Gurău, profesor de matematică, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru luare de
Tribunalul Galaţi se va pronunţa în luna ianuarie 2016 în procesul Vasilicăi Neruja, specialist agricol în cadrul Centrului Agricol Iveşti, instituţie subordonată Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi,
Curtea de Apel Galaţi a încheiat joi cercetarea judecătorească în procesul fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, Florin Mija, acesta fiind condamnat într-o primă fază la patru luni de
Curtea de Apel Galaţi a dat dreptate joi Spitalului de Urgenţă din Galaţi în disputa juridică cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), ce viza restituirea a peste 8.000 de
Curtea de Apel Iaşi întâmpină dificultăţi serioase în finalizarea procesului, ce îl are ca principal protagonist pe Viorel Gheorghiţă, fostul şef al Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA)
Tribunalul Galaţi a emis ieri un mandat de aducere pe numele unui administrator de firmă care refuză de mai bine de un an să se prezinte la procesul în care






