Se întâmplă rar ca procurorii anticorupţie să scape din mână vreun inculpat trimis în judecată, însă o astfel de situaţie s-a produs chiar ieri, după ce Curtea de Apel Galaţi
Se întâmplă rar ca procurorii anticorupţie să scape din mână vreun inculpat trimis în judecată, însă o astfel de situaţie s-a produs chiar ieri, după ce Curtea de Apel Galaţi
Tribunalul Galaţi a emis ieri un mandat de aducere pe numele unui administrator de firmă care refuză de mai bine de un an să se prezinte la procesul în care
Sentinţă bizară a Judecătoriei Galaţi pronunţată într-un dosar ce viza sustragerea de bijuterii din casa unui colecţionar, a căror valoare fusese estimată la zeci de mii de lei. Instanţa l-a
Un deţinut încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi a a fost condamnat de Tribunalul Galaţi la 6 ani şi 5 luni de închisoare pentru tentativă la omor calificat,
Tribunalul Galaţi l-a lăsat ieri liber pe un gălăţean acuzat de corupţie sexuală şi viol, după ce a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Asta după ce cu
Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe un gălăţean la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru dare de mită. Georgian Popov a intrat în colimatorul
Curtea de Apel Galaţi a condamnat-o la sfârşitul săptămânii trecute pe Elena Costandache la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru delapidare în formă continuată. Femeia a
Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat la sfârşitul săptămânii trecute într-un controversat proces penal, al cărui protagonist este un tânăr care a locuit în Galaţi, Vasile Coev. Acesta a fost
Metoda Accidentul pare să meargă în continuare fără probleme la persoanele de vârsta a treia, în ciuda numeroaselor victime şi a campaniilor de informare ale autorităţilor. Partea bună este că
De 26 de ani statul s-a obişnuit să îi mulgă la propriu pe micii comercianţi, dar şi să îi copleşească cu verificări şi amenzi, până când bieţii oamenii şi-au abandonat






