Liderul organizaţiei locale PDL ne-a confirmat interesul senatorului Necula privind distribuţia centralizată către gălăţeni a căldurii şi apei calde. Iniţial a negat zvonurile legate de cumpărarea Electrocentrale de către senatorul
Liderul organizaţiei locale PDL ne-a confirmat interesul senatorului Necula privind distribuţia centralizată către gălăţeni a căldurii şi apei calde. Iniţial a negat zvonurile legate de cumpărarea Electrocentrale de către senatorul
Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, la finele săptămânii trecute a criticat opoziţia pentru faptul că în perioada premergătoare numirii lui Meleşcanu la conducerea SIE nu a
USL şi Mişcarea Populară se vor confrunta şi la Galaţi. Dacă USL va merge la nivelul municipiului cu Marius Stan, pe care preferă să îl ţină ascuns, de teamă să
De nenumărate ori, pe parcursul acestui mandat, liderul liberalilor gălăţeni a criticat guvernarea democrat liberalilor pentru desfiinţarea unor instituţii ale statului din teritoriu, ceea ce a generat pierderi de locuri
Vicepreşedintele naţional PNL, Victor Paul Dobre, critică adoptarea tardivă a legii lustraţiei, contrar celorlalte foste ţări comuniste. Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, dezaprobă absenţa de la vot a vechilor
Vechi tovarăşi de luptă politică, odinioară de aceeaşi parte a baricadelor, uniţi în DA-ul iluzoriu, în prezent adversari, doi lideri politici locali se tachinează reciproc. Liberalul Victor Paul Dobre a
Parlamentul României, conform constituţie în vigoare, este instituţia reprezentativă a cetăţenilor şi este singura autoritate care are dreptul de a emite legi. Componenţa celor două camere ale Parlamentului – Camera
Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţului aferentă lunii februarie a decurs cu uşoare modificări faţă de anterioarele: deşi au existat contradicţii, acestea s-au purtat la final. Debutul şedinţei a fost marcat
Preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, Vasile Panţuş, a anunţat că renunţă la candidatura la fotoliul de primar al Galaţiului. Vasile Panţuş susţine că decizia ar fi fost luată în urma
Cel puţin aşa reiese dintr-un sondaj făcut la comanda UNPR Galaţi, în cadrul căruia au fost chestionate 1.000 de persoane, sondaj care are o marjă de eroare de 3%. Surse






