Începând din 2015, universităţile gălăţene, la fel ca toate instituţiile universitare, care trebuie să se adapteze noilor provocări de pe piaţa muncii, pot dezvolta propriile centre de cons ...
Deşi Curtea de Apel Galaţi a respins pretenţiile fostului patron al pizzeriei Da-Isi, care se ridicau la 250.000 de euro şi îi vizau pe fostul primar, Dumitru Nicolae, ex-viceprimarul Nicuşor Ci ...
Tribunalul Galaţi a decis la sfârşitul săptămânii trecute să respingă ca nefondată contestaţia formulată de către Direcţia Pieţelor Agroalimentare din Galaţi împotriva unui raport de c ...
Tribunalul Galaţi a finalizat zilele trecute procesul celor patru gălăţeni, judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie şi deţinere de valori străin ...
Daniel Saicu, un meşter popular blănar care are un atelier la Bistriţia Năsăud, a venit să îşi vândă la Târgul de Sfântul Andrei blănurile în valoare de 50.000 de lei. El, un ajutor, Şt ...
Tetanos, difterie, poliomielită, tuse convulsivă, pneumonie, meningită, hepatită B, oreion, rujeolă sau rubeolă sunt bolile la care sunt acum expuşi copiii, de la cei nou-născuţi la cei care ...
Potrivit informaţiilor noastre, tratativele pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la ArcelorMittal vor fi reluate pe data de 2 decembrie, începând cu ora 12, după o primă rundă ...
Luna trecută, comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi au desfăşurat o acţiune tematică de verificare a modului de asigurare a securităţii utilizatorilor de j ...
Revenire "în forţă" pe scena Teatrului Dramatic "Fani Tardini". După ce a smuls ropote de aplauze şi nu mai puţin de trei premii la Festivalul Naţional de Comedie, cu ocazia Serbărilor Galaţi ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea procesului prin care chiriaşii de lux din apartamentele aparţinând Consiliului Judeţului Galaţi au cerut daune-interese ca urmare a re ...
Se poate spune că de acum a început efectiv campania de imunizare antigripală. Asta după ce toate cele 17.162 doze de vaccin antigripal alocate Galaţiului de Ministerul Sănătăţii au ajuns la ...
După patru luni de la finalizarea dosarului de către Curtea de Apel Constanţa, procesul fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Roşca Caloenescu, a ajuns la Înal ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa în luna decembrie 2014 în dosarul instrumentat de DIICOT Galaţi, ce viza furturile repetate din incinta Combinatului, realizate cu ajutorul p ...
Curtea de Apel Galaţi a finalizat ieri dosarul unui om de afaceri din Galaţi, acuzat de înşelăciune, după ce a indus în eroare o societate din Buzău. Tribunalul Galaţi l-a condamnat iniţial ...
Judecătoria Galaţi se va pronunţa în luna ianuarie 2015 în cazul trenului de marfă care a deraiat pe 02.09.2012 în zona staţiei CFR Barboşi Triaj, în condiţiile în care expertul nu a dat ...
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a semnat ieri un nou contract de finanţare europeană pentru creşterea performanţei energetice a trei blocuri de locuinţe. Beneficiarele acestui proiect ...