28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Anual, în jur de 2.000 de gălăţeni "uită" să înapoieze la timp cărţile împrumutate
Anual, în jur de 2.000 de gălăţeni "uită" să înapoieze la timp cărţile împrumutate

Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" din Galaţi desfăşoară, în perioada 02 aprilie - 22 aprilie 2018, de Ziua Bibliotecarului şi cu ocazia Sărbătorilor Pascale, campania "Zilele Bunăvoinţei în Bibliotecă", adresată tuturor cititorilor bibliotecii care nu au restituit cărţile la timp şi care, dacă le vor preda în perioada amintită, vor fi scutiţi de la plata penalizărilor de întârziere şi a corespondenţei.
Pentru evitarea situaţiilor neplăcute, în holul mare al bibliotecii a fost amplasată o urnă în care se pot lăsa cărţile. "Campania, desfăşurată anual, se adresează în special cititorilor care nu au restituit documentele împrumutate de la bibliotecă de foarte mult timp şi, pentru a evita situaţiile jenante sau cheltuielile de penalizare şi corespondenţă, evită să vin la bibliotecă. Dacă vor preda cărţile restante în perioada mai sus amintită, vor fi scutiţi de la plata penalizărilor de întârziere şi a corespondenţei. Pentru evitarea situaţiilor neplăcute, în holul mare al bibliotecii este amplasată o urnă în care se pot lăsa cărţile fără nici o altă formalitate", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florina Diaconeasa.
Ea a precizat că această campanie are rezultate bune, în sensul că aproximativ 60% dintre restanţieri înapoiază cărţile la bibliotecă. "Este o campanie care dă rezultate. Cam 60% dintre cei care nu au adus cărţile la timp vin în această perioadă şi aduc cărţile", a afirmat Diaconeasa, precizând că anual, în jur de 2.000 de gălăţeni "uită" să înapoieze la timp cărţile împrumutate.

O amendă care nu prea îi sperie pe "uituci"

Potrivit legii, dacă o persoană nu restituie cartea împrumutată în 30 de zile, este pasibilă de amendă. În primă fază, biblioteca notifică persoana respectivă prin poştă, lăsându-i încă o lună la dispoziţie pentru a aduce cartea. Dacă nici atunci nu o aduce, instituţia începe să aplice penalizarea de 50 bani pentru fiecare zi de întârziere. O amendă care nu prea îi sperie pe "uituci", deoarece, pentru un an de zile, penalizarea s-ar ridica la numai 182 lei, a mai menţionat Florina Diaconeasa.
Tot legea prevede şi că, dacă obiectul împrumutat are o valoare mai mică, penalizarea se opreşte la acea valoare şi nu ajunge la amenda maximă.


Articole înrudite