Primăria municipiului Galaţi informează că a fost încheiat un nou contract de operare și mentenanţă a staţiilor de reîncărcare pentru maşinile electrice. Contractul a fost semnat cu firma Power Revolution pentru o durată de şase luni, respectiv până la 31 decembrie 2025, pentru staţiile deţinute de municipalitate.
Noua aplicaţie pe care utilizatorii o pot folosi pentru accesarea staţiilor este Nextcharge care poate fi descărcată pe dispozitivele mobile din magazinele online şi de pe pagina web a noului operator. Încărcarea cu energie electrică va costa 1,37 lei pe kwh, inclusiv TVA, la care se adaugă o sumă fixă de 3 lei de încărcare, suma reprezentând comisionul de tranzacţionare plătit operatorului.
Din punct de vedere tehnic, începând din 4 iulie 2025, au fost înrolate în aplicaţie staţiile rapide de 60 kwh + 2 x 22 kwh aflate în 14 locaţii din municipiu, întrucât sunt cele mai utilizate datorită puterii mai mari de încărcare curent continuu. S-a continuat cu staţiile de încărcare lentă de pe b-dul Siderurgiştilor şi b-dul 1 Decembrie 1918, iar în acest weekend şi în prima parte a săptămânii viitoare se va lucra la înrolarea staţiilor din parcarea supraetajată din Mazepa şi de pe str. T. Vuia şi H. Coandă.
Pentru eventualele lămuriri sau detalii legate de utilizarea noii aplicaţii, poate fi contactat administratorul aplicaţiei la numărul de telefon afişat pe fiecare dintre staţiile preluate, respectiv 0728909349 sau la adresa de email
Articole similare: De la 1 iulie, staţiile de încărcare a maşinilor electrice deţinute de Primăria Galaţi vor fi oprite