Sindicatele de pe platforma siderurgică s-au împărţit în două şi cheamă salariaţii din combinatul siderurgic Liberty Galaţi, dar şi pe gălăţeni la proteste, în două locuri diferite şi în zile diferite.
Pe de-o parte Federatia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM la care e afiliat Sindicatul Siderurgistul AMG, al cărui lider este consilierul local PSD, Gheorghe Bezman, anunţă că pune la dispoziţie autobuze cu care siderugiştii să meargă la Bucureşti pentru a protesta, în data de 16 iulie 2025, între orele 10.30 - 13.30, la sediul Ministerului de Finanţe.
Adunarea publică are ca temă ”nemulţumirea salariaţilor de decizia ANAF de a închide societatea Liberty Galaţi”.
Pe de altă parte, Asociaţia pensionarilor Siderurgiştilor 2006, Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, Sindicatul ULP, Sindicatul Metalurgistul - sindicate afiliate la FNS-Solidaritatea Metal, Sindicatul Muncitorilor şi Sindicatul Solidaritatea, anunţă proteste în faţa sediului Prefecturii Galaţi, luni, 14 iulie 2025, începând cu ora 9.00. Aceştia, însă, nu se adună special pentru situaţia în care se află combinatul siderurgic de la Galaţi, ci sunt supăraţi pe măsurile de austeritate aplicate de Guvernul Bolojan.
”Stimaţi cetăţeni ai orasului Galaţi!
Asistăm cu nepăsare de multă vreme, la sărăcirea poporului Român de către guvernanţii noştri şi nu facem nimic.
Din acest motiv, ei insistă să pună pe umerii poporului, povara datoriile şi hoţiile făcute de ei şi de incompetenţa lor! În acest sens, facem un apel către toţi cetăţenii Galaţiului, indiferent de statutul social (pensionari, salariaţi siderurgişti, profesori) şi toate celelalte categorii afectate de aceste măsuri imorale şi abuzive, să veniţi la protestul organizat de către: Asociaţia pensionarilor Siderurgiştilor 2006, Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, Sindicatul ULP, Sindicatul Metalurgistul - sindicate afiliate la FNS-Solidaritatea Metal, Sindicatul Muncitorilor, Sindicatul Solidaritatea, pe data de 14.07.2025 în faţa Prefecturii, între orele 9 - 11,30, să interzicem împreună toate aceste măsuri de austeritate asupra întregii populaţii!”, se arată într-un apel al sindicaliştilor de pe paltforma siderurgică adresat tuturor gălăţenilor.
Rămâne de văzut câţi siderurgişti vor răspunde la apelul sindicaliştilor.