25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Daniel Basalâc a fost încadrat până în 2009 la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, pentru ca apoi să fie concediat fără prea multe explicaţii. Acesta a dat în judecată instituţia, cerând reîncadrarea pe post deoarece nu a fost respectată legea când a fost pus pe liber. Concret, conducerea DGASPC Galaţi ar fi trebuit să îi pună în vedere că se poate transfera pe un alt post de funcţionar din ţară, similar celui ocupat la această instituţie, lucru care nu a fost făcut. Asta în condiţiile în care la vremea respectivă chiar existau posturi disponibile la instituţiile publice. În al doilea rând, un funcţionar public nu poate fi concediat pur şi simplu, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă, fiind obligatoriu ca persoana în cauză să fie supusă unei anchete de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, lucru care, din nou, nu s-a întâmplat.
Daune morale de peste 50.000 de lei
Judecătorii nu au putut decât să constate încălcarea legii în cazul lui Daniel Basalâc, iar hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi nu mai lasă loc de niciun fel de interpretări: „constată nulitatea absolută a dispoziţiei nr.1239/26.08.2009 emisă de către DGASPC Galaţi. Obligă pe pârâta DGASPC Galaţi la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge celelalte capete de cerere ca nefondate. Irevocabilă”. Daniel Basalâc a obţinut pe cale judecătorească şi obligarea instituţiei la care a lucrat să îl reîncadraze pe funcţia deţinută anterior, în caz contrar acesta poate cere printr-un alt proces amendarea şefului instituţiei şi obligarea DGASPC la plata de daune pentru fiecare zi de întârziere până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în cazul Primăriei Galaţi. De menţionat este că DGASPC Galaţi nu a executat de bună voie hotărârea judecătorească, astfel că recent instituţia a fost executată silit, după ce în prealabil a mai pierdut un proces şi la Judecătoria Galaţi, ce viza contestarea executării silite. În final, s-a ajuns ca DGASPC Galaţi să plătească aproape 60.000 de lei, în condiţiile în care la daune morale s-au adăugat şi cheltuielile cu executarea silită.


Articole înrudite