La nivelul municipiului Tecuci există o serie de clădiri ce au un aspect mai mult decât nefavorabil, dizgraţios chiar, în cazul cărora legislaţia parcă nu funcţionează. De foarte mult timp, cine mai ştie care este durata, timpul scurgându-se agale la Tecuci, mai multe clădiri din perimetrul municipiului Tecuci, proprietate particulară a unor localnici, sunt la limita dintre clădiri şi ruine, cu faţadele demolate, mai mult decât inestetice şi cu toate acestea rezistă timpului „în picioare”, fără ca cineva să le „deranjeze” sau să le reabiliteze. Unele dintre aceste clădiri sunt doar urâte, având un aspect indecent, fără geamuri, cu pereţii afumati, la acest capitol înscriindu-se fostul cămin IRA, iar o altă categorie o reprezită clădirile „pericol”, cele aflate în zone circulate şi care, cu toate acestea nu sunt sprijinite pentru a nu produce pagube materiale sau chiar pierderi de vieţi omeneşti, iar aici se „clasifică” fosta plăcintărie Doina, aflată chiar în centru municipiului, în imediata apropiere a Parcului Central. Aceste clădiri nu sunt singurele imobile inestetice sau periculoase pentru pietoni, şirul lor putând continua. În spatele Galeriilor de Artă „Gheorghe Petraşcu” Tecuci, o „frumuseţe” de imobil tronează în centru oraşului cu ferestrele goale, fără tâmplărie, cu găuri negre, ce sfidează frumuseţea Catedralei „Sf.Gheorghe”, o capodoperă arhitectonică ce se află peste drum de hidoasa clădire părăsită. Casa fostului deputat Manole Odisei, aflată în imediata apropiere a Primăriei Tecuci, precum şi clădirea vecină acesteia, sunt pe punctul de deveni ruine cu acte în regulă. Clădiri monument istoric de pe strada Galaţi riscă să se „dezmembreze”, unele fiind afectate de inundaţiile din anul 2007, mai ales că proprietarii, persoane cu resurse financiare extrem de reduse, pensionari, nu au avut posibilitatea de a le renova conform standardelor, cu firme care pot recondiţiona capodopere imobiliare. Lista poate continua la nesfârşit, la Tecuci fiind pe calea pierzaniei nu numai clădiri monument istoric, ci şi statui, iar una dintre acestea este statuia lui Alexandru Ioan Cuza, amplasată chiar în faţa Primăriei Tecuci, al cărei soclu se deteriorează sistematic şi ireversibil, statuia lui Stefan cel Mare, care, deşi „a prins viată” în 2004, nu a văzut „lumina zilei” şi nu se ştie ce şanse are, iar în această situaţie sunt mult prea multe monumente. Cert este că la Tecuci istoria se „şterge” zi de zi, fără ca cineva să facă un efort pentru a o recupera, dar nici imaginea de oraş european, modern, nu este păstrată în „limite”.
