18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deşi disponibilizările în domeniul construcţiilor au loc mai ales în anotimpul friguros, când din cauza vremii nefavorabile lucrările se opresc, se pare că nici anotimpul călduros nu este unul care să poarte mult noroc constructorilor. Astfel, firma Vega 93 SRL a comunicat recent către Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi intenţia de a disponibiliza circa 600 de angajaţi ai societăţii. Anunţul a fost unul preliminar şi, potrivit legii, se face în termen de 30 de zile înainte de punerea în practică a deciziei, reprezentanţii firmei de construcţii neprecizând data când vor trimite în şomaj salariaţii. Firma Vega 93, care a câştigat în ultimii ani multe dintre licitaţiile organizate de Primăria Galaţi, a avut de asemenea lucrări de executat în multe judeţe din Moldova, care au fost câştigate în urma licitaţiilor publice organizate de către autorităţi sau instituţii abilitate. Rămâne de văzut dacă conducerea firmei de construcţii va disponibiliza efectiv cele câteva sute de salariaţi, precum şi câţi dintre aceştia sunt angajaţi la lucrările care au loc în Galaţi. Trecerea în şomaj a celor 600 de angajaţi ai firmei de construcţii va determina o creştere a numărului şomerilor aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocupara Forţei de Muncă Galaţi, care la sfârşitul lunii iulie se ridica la 15.000 de persoane.

Articole înrudite