05 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parteneriat francofon de succes la Colegiul Naţional "Al. I.Cuza" Galaţi
Parteneriat francofon de succes la Colegiul Naţional "Al. I.Cuza" Galaţi

Un parteneriat francofon unic la nivel de judeţ este dezvoltat an de an de Colegiul Naţional "Al. I.Cuza" Galaţi împreună cu Liceul General şi Profesional "Daniel Arnault" din Ribérac, regiunea Nouvelle-Aquitaine, Franţa. Colaborarea dintre cele couă instituţii de învăţământ a demarat în urmă cu cinci ani, astfel că din anul şcolar 2014-2015 elevii colegiului gălăţean au beneficiat de stagii de o lună de zile la familiile corespondenţilor lor francezi, fiind încadraţi în sistemul lor de învăţământ. Mobilitatea de elevi a avut şi continuă să aibă reciprocitate. S-a pornit cu schimburi anuale de 2 elevi ca să se ajungă, în 2019, la 5 elevi stagiari în liceul partener. În luna octombrie a acestui an, Mardaru Bianca, Ciurea Cristina, Grecu Maria Rodica, Sandu Katia Giulya, Pavel Ioan Alexandru de la clasa a X-a F (foto), specializarea filologie bilingv franceză, se bucură de această experienţă inedită.

"În fiecare an, proiectul nostru de pateneriat a înregistrat un real succes. Avantajele pentru elevi sunt numeroase: profitul lingvistic major, integrarea în familii franceze, familiarizarea cu sistemul de învăţământ francez, cunoaşterea altor obiceiuri, a unui stil de viaţă diferit, al unui alt ritm cotidian, dezvoltarea personală şi autonomia pe care o dobândesc departe de familii. Mesajul comun pe care ni l-au transmis elevii noştri este următorul: «Trăim o experienţă minunată, alături de persoane noi, într-o ţară în care nu am mai călătorit. Chiar dacă în primele zile ne-a fost greu, ne-am acomodat repede, iar corespondenţii noştri ne-au devenit cei mai buni prieteni. Sperăm ca pe viitor să avem parte de cât mai multe astfel de proiecte». Nu ne-am limitat doar la schimburile de elevi, ci am dezvoltat colaborarea prin vizitele reciproce de profesori, prin redactarea comună a proiectului Erasmus +KA2 «L’éducation par l’art du cinéma»", ne-a declarat directorul Colegiului Naţional "Al. I.Cuza" Galaţi, prof. Iulia-Maria Chirnoagă.

Toate activităţile derulate sau în curs de derulare au fost şi sunt o reuşită de ambele părţi, datorită implicării profesorilor români şi francezi, directorilor români şi francezi, elevilor, părinţilor acestora şi reprezentanţilor Regiunii Nouvelle-Aquitaine, din partea colegiului gălăţean, responsabil filieră bilingvă francofonă fiind prof. Monica Iancu şi directorul colegiului, prof. Iulia Chirnoagă.


Articole înrudite