Luna mai a adus o creştere a numărului de aplicări la job-uri cu peste 50% faţă de aprilie şi cu mai bine de 45% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cei mai activi în căutarea un ...
Numărul firmelor suspendate a scăzut cu 39% în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 3.323, iar cel al companiilor care au intrat în insolvenţă a coborâ ...
Clubul Fermierilor Români propune autorităţilor lansarea în regim de urgenţă a unei noi scheme de ajutor de stat pentru extinderea şi dezvoltarea irigaţiilor locale, considerând că o astfel ...
România a fost în 2019 piaţa de asigurări din Europa Centrală şi de Est (ECE) cu cea mai mare rată a daunei pe segmentul auto, peste 85%, arată un studiu realizat de XPRIMM, la iniţiativa Aso ...
Pandemia de Covid-19 a produs modificări în percepţia românilor asupra riscurilor şi în comportamentul de consum chiar dacă 63% dintre cei cu vârsta peste 18 ani au declarat că au venituri si ...
Românii intenţionează să iasă în oraş pentru a mânca, după ridicarea restricţiilor, în special la restaurant, dar vor cheltui cu 10% mai puţin, în comparaţie cu anul 2019, reiese din rez ...
Aproape două treimi (65%) dintre companiile din România nu au aplicat măsuri de reducere a costurilor cu angajaţii în cele două luni de stare de urgenţă, relevă datele cuprinse în Barometrul ...
Producţia maximă de grâu din acest an ar putea fi de 5 - 5,5 milioane de tone, faţă de anii buni, în care a fost de 7 sau chiar 9 milioane de tone de grâu, a declarat, la sfârşitul săptămâ ...
Românii reveniţi în ţară pe perioada pandemiei pot contribui la creşteri de peste 1 miliard de lei pentru industria cărnii şi a lactatelor, în condiţiile în care scăderea consumului din se ...
Grupul LIBERTY Steel a anunţat numirea lui Paramjit Kahlon în funcţia de Director General pentru Siderurgie Primară şi Minerit Integrat. Acest rol, nou creat, va reuni toate unităţile LIBERTY c ...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a acordat finanţare pentru 4.355 de proiecte de investiţii în sectorul apicol, cu o valoare de 85 milioane de euro, prin intermediul Program ...
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale urmează să urce în consultare publică o modificare la Legea privind agenţiile de plasare a forţei de muncă, deoarece, în prezent, acestea nu pot fi tr ...
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 2,1% în luna martie 2020, comparativ cu luna februarie 2020, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor m ...
Numărul contractelor de muncă încetate de la declararea stării de urgenţă a ajuns, marţi, la un nou maxim de 384.826, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi publicate de Minist ...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a coborât pe serie brută cu 13,9% în luna martie din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, tot pe scădere fii ...
Şomajul tehnic va continua până la 1 iunie în aceleaşi condiţii pentru toţi cei care au fost afectaţi de pandemie, iar după această dată se va prelungi doar pentru câteva domenii, a declar ...