România a avansat, între anii 2006 - 2010, la 46 la sută din media europeană, din punctul de vedere al indicatorului PIB pe locuitor, până la 11.400 de euro, fiind pe locul trei în UE-12, după ...
Agenţia de rating Moody's anticipează că PIB-ul României va creşte cu 2,2% în acest an, odată cu accelerarea absorbţiei fondurilor europene, iar inflaţia se va menţine aproape de ţinta BNR ...
Deşi 1 ianuarie 2012 a fost data limită stabilită de Uniunea Europeană, în urmă cu 12 ani, pentru schimbarea cuştilor găinilor ouătoare, mai mult de jumătate dintre statele membre nu au reu ...
Uniunea Europeană va rambursa României în aceste zile aproape 500 de milioane de euro din banii plătiţi fermierilor români din bugetul naţional, în perioada octombrie - decembrie 2011, a decla ...
Piaţa reducerilor de grup din România a înregistrat o creştere spectaculoasă în 2011, în condiţiile în care peste 350.000 de utilizatori au cumpărat în valoare de peste 18 milioane de euro, ...
Durata efectivă anuală medie de lucru pentru salariaţii cu normă întreagă din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, în timp ce durata efectivă anuală medie de lucru pentru a ...
România avea înregistrate la nivel naţional un număr de 3.850 de produse alimentare în Registrul de atestare a produselor tradiţionale, la finele anului 2011, cu aproape 1.000 mai multe decât ...
Numărul şomerilor a crescut în decembrie faţă de noiembrie cu peste 6.000, ajungând la 461.013 de persoane, fiind înregistrată o rată a şomajului de 5,12 la sută, a anunţat, vineri, Agenţ ...
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat zilele trecute că nu se va apela la noi împrumuturi pentru indexarea pensiilor şi salariilor bugetarilor în 2012 dacă datele economice nu vor permite a ...
Liderii Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor au decis să îşi consulte până luni după-amiază membrii de sindicat în ceea ce priveşte stadiul desfăşurării negocierilor pe ...
Într-un an ameninţat de recesiune în zona euro, în care consumul nu pare să crească prea mult, veniturile populaţiei rămânând cam la acelaşi nivel, ne punem, totuşi, problema cum să econo ...
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, la postul public de radio, că o nouă sesiune a Programului „Rabla” va demara, cel mai probabil, în luna februarie, în ace ...
Formularele-tip prin care şoferii români pot solicita returnarea diferenţei de taxă auto plătită după data de 1 iulie 2008, se găsesc, începând de luni, la toate direcţiile financiare din s ...
Pentru românii plecaţi la muncă în străinătate trimiterea de bani acasă este un efort financiar tot mai mare. În noiembrie 2011, remiterile au ajuns la 318 milioane de euro. În primele 11 lun ...
Numărul şomerilor în Spania a ajuns la un nivel astronomic de 5,4 milioane de oameni la sfârşitul lui 2011, spune premierul Mariano Rajoy.
„Anul se va încheia cu aproape 5,4 milioane de oamen ...
Numărul total la instituţiilor financiare monetare din zona euro era de 7.533 la 1 ianuarie 2012, în scădere cu 332 unităţi (4%) faţă de anul trecut. În acelaşi timp, numărul băncilor din ...