20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Concedieri masive la Vodafone
Concedieri masive la Vodafone

Compania de comunicaţii Vodafone va concedia în acest an financiar 1.700 de oameni, dintre care o parte vor fi din centrele de servicii pe care grupul britanic le deţine în România, a declarat Nick Read, care va prelua luna viitoare poziţia de CEO, într-un interviu pentru Financial Times, informează Mediafax.
"Vom concedia în acest an financiar 1.700 de oameni din centrele de servicii din Egipt, India şi România - aproximativ 8% din forţa de muncă din această linie de business. Tăierile sunt parte a unui program mai larg care urmăreşte reducerea costurilor cu 8 mld. euro şi care are în vedere preluarea multor activităţi din rutină din backoffice de către roboţi software", a declarat Read. Detaliile privind concedierile vor fi anunţate în noiembrie, odată cu rezultatele financiare.
Vodafone are în România mai multe centre de servicii, operate de companiile Vodafone Romania Technologies - cu o medie de 1.543 de angajaţi în 2017 şi Vodafone Shared Services Romania - cu o medie de 238 de oameni anul trecut.
Nick Read evaluează şi posibilitatea de a-şi vinde turnurile pe care sunt montate de telefonie mobilă către o companie specializată, ca parte a unui efort de a-şi reduce datoriile de 31 mld. euro. Compania are circa 110.000 de turnuri în Europa, dintre care circa 55.000 sunt controlate direct. Valoarea acestora a fost evaluată de Barclays la 12 mld. euro.


Articole înrudite