Economia Chinei, în cădere liberă?

În Wenzhou, un oraş din estul Chinei, se produceau înainte de criză cele mai mari cantităţi de brichete şi ochelari din lume, motiv pentru care urbea era considerată un fel de trend-setter pentru întreaga ţară. Acum, oraşul-indicator pentru economia chineză se confruntă cu mari probleme: zeci de patroni de fabrici şi-au părăsit în ultimele săptămâni companiile, lăsându-şi angajaţii neplătiţi şi datorii uriaşe către stat, scrie Financial Times.

Cererea tot mai scăzută pentru chinezăriile ieftine, creşterea costurilor de producţie şi datoriile nesustenabile ale companiilor i-au târât în faliment chiar şi pe cei mai competenţi dintre antreprenori. Pentru unii situaţia a fost de nesuportat. Spre exemplu, patronul unei fabrici de pantofi din Wenzhou, care controla nu de mult o afacere de 63 de milioane de dolari, s-a sinucis în urmă cu trei săptămâni. Alte 90 de persoane în aceeaşi situaţie cu patronul fabricii de încălţăminte au fugit pur şi simplu, potrivit presei locale.

Chiar dacă problemele din Wenzhou par a privi doar comunitatea locală, în realitate, analiştii spun că tot ce se întâmplă acolo este un semn de cădere liberă iminentă pentru întreaga naţiune. Neajunsurile din Wenzhou nu se vor propaga rapid la nivel mondial, dar China va înregistra o cădere graduală a economiei în următoarele luni. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât toată lumea se aşteaptă ca economia globală să fie noul „client” al crizei financiare, iar situţia din comunitatea chineză să se multiplice de sute de ori în locuri din întreaga lume. „Ce se întâmplă în Wenzhou este o reflecţie a modelului economic chinez care se apropie de sfârşit. În ultimii 30 de ani, succesul economic al Chinei a fost construit pe baza capitalismului ieftin, pe forţa de muncă ieftină, pe energia ieftină şi pe pământul ieftin, dar acest lucru creează acum un dezechilibru enorm, ceea ce duce la tot mai multe probleme”, a explicat HuangYiping de la Barclays Capital.

Dacă privim problema punctual, populaţia Chinei va fi grav afectată în condiţiile în care, toată lumea s-a obişnuit în ultimii 30 de ani, cu creşteri economice medii anuale de 10%, timp în care sute de milioane de chinezi au scăpat de sărăcie. La nivel global, problemele chinezilor duc la schimbări structurale importante, cu efecte majore asupra mediului de business din vest, iar consumatorii din întreaga lume ar trebui să spună adio chinezăriilor ieftine. În primă instanţă, cei mai afectaţi vor fi exportatorii, atât cei din ţările dezvoltate cât şi cei din pieţele în curs de dezvoltare, care se bazează pe materiile prime din China pentru a-şi susţine creşterea.

Miracolul chinezesc a început în 1978, când partidul comunist a lansat o serie de măsuri, printre care introducerea de cote pentru fermieri sau limitarea drepturilor acestora de a vinde. Practic, tot ce era surplus, nu se putea comercializa. Efectul a fost creşterea productivităţii agricole şi a veniturilor din mediul rural. Au urmat reforme cu scopul de a încuraja migraţia dintre sat spre oraş, industrializarea şi investiţiile în sectorul manufacturier, China fiind cunoscută ca atelierul de lucru pentru întreaga lume. În 1990, venitul mediu pe cap de locuitor era cu 30% sub nivelul din Africa sub-sahariană, în timp ce azi venitul a ajuns la peste 4.000 de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale. Şi iată cum a apărut una din marile probleme-angajaţii nu mai sunt dispuşi să primească oricât pentru munca prestată. Soluţia chinezească nu mai este, în consecinţă, de actualitate. Ce în urmă cu 30 de ani producea bani, acum generează mari probleme economice, de mediu şi sociale, inegalitatea dintre pături fiind extrem de mare. „Resursele s-au mutat gradual dinspre agricultură către industrie, pe măsură ce forţa de muncă este în scădere, iar populaţia îmbătrâneşte”, explică Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale.

„Facem din ce în ce mai puţini bani, costurile cu materia primă cresc. Este foarte greu să mai găseşti vreo companie care mai face vreun profit în ultima perioadă”, povesteşte şi Xu Chuan, patronul unei alte fabrici din Wenzhou, potrivit căruia angajaţii nu mai acceptă să fie plătiţi cu sume care, în urmă cu doi ani, erau considerate generoase. De altfel, salariul minim a crescut cu peste 20 de procente în majoritatea zonelor din China, iar terenul a devenit şi el foarte scump. Mai mult, guvernul chinez a anunţat că va renunţa să mai finanţeze creditarea şi că va liberaliza preţurile la energie şi la celelalte facilităţi. Aceasta în timp ce investiţiile străine în noi fabrici, drumuri sau aeroporturi sunt extrem de nesigure.”China şi-a pierdut cu desăvârşire echilibrul, coordonarea şi sustenabilitatea. Trebuie să facem ajustări accelerate la structura economică, tehnologică şi să construim o societate prietenoasă”, a declarat recent şi preşedintele ţării, Hu Jintao.

Pe hârtie, planul chinezilor pentru perioada 2011-2015, arăta extrem de bine-creşterea consumului casnic şi transformarea economiei în una care nu se bazează doar pe exporturi şi investiţii străine. Realitatea arată însă că totul este altfel. Consumul a scăzut de la aproximativ 45% din PIB în 1990 la 33% din PIB anul trecut, iar investiţiile au ajuns la 50% din PIB. „Când a început implementarea reformelor, în urmă cu 30 de ani, rata investiţiilor străine era de 25% din PIB, iar economia creştea în medie cu 10% pe an. În schimb, acum investim jumate din PIB pentru acelaşi nivel de creştere. Acest lucru spune foarte multe despre eficienţa statului”, a declarat, pentru Financial Times, oficialul Barclays Capital.

Chiar dacă iniţial aveau alte planuri cu economia lor, chinezii au reacţionat prompt la criza ce s-a propagat în vest în 2008. Mai ales că exporturile lor au căzut cu peste o treime în 2009, comparativ cu anul precedent şi mii de fabrici şi-au închis porţile, lăsând 23 de milioane de muncitori pe drumuri. În consecinţă, statul a pompat foarte mulţi bani în economie, prin instituţiile bancare controlate de stat, cu gândul să amortizeze lovitura primită de exportatori. Efectul a fost însă o creştere nesănătoasă a investiţiilor bazate pe credit, în special în proprietăţile rezidenţiale, lucru ce se poate observa foarte uşor în oraşele pline de imobile, stadioane şi centre comerciale neterminate. „ Este ca şi cum economia s-ar fi umflat pentru că a mâncat prea mult şi a devenit obeză”, explică Derek Scissors de la Heritage Foundation.

Analiştii economici cred că, în lunile care vor urma, economia Chinei va creşte moderat. Datele pentru cel de-al treilea trimestru indică o creştere anuală sub 9% a PIB-ului. Totuşi, statul asiatic mai are încă posibilitatea de a-şi relaxa politicile monetare pentru a revitaliza economia, la fel cum mai are pârghii pentru a calma piaţa imobiliară şi a ţine în frâu creditarea. Cu toate acestea, este puţin probabil ca statul să se întoarcă la perioada de glorie în care inflaţia era mică, iar PIB-ul creştea. Produsului intern brut ar putea creşte cu cel mult 8 procente în condiţiile unei inflaţii tot mai mari- de 5% în perioada 2011-2015, comparativ cu 2% în 2001-2010. ”China are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a pune în aplicare măsurile politice şi economice necesare pentru a se restabili. Altfel, economia Chinei va falimenta din punct de vedere investiţional, ceea ce va duce la scăderea ritmului de creştere, într-un stat în care incidentele sociale cresc atât numeric cât şi ca intensitate”, este de părere George Magnus de la UBS Investment Bank.

Expansiunea economică a celei mai mari a doua puteri a lumii a încetinit în al treilea trimestru al anului, pe fondul măsurilor impuse de guvern în vederea reducerii inflaţiei, Economia Chineză a crescut în trimestrul trei al anului cu numai 9,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, citat de BBC. În trimestrul anterior, performanţele economice ale Chinei au fost mai bune, creşterea raportată atunci de statistica oficială fiind de 9,5%. Mai mult, rezultatele din acest trimestru al anului sunt cele mai slabe din ultimii trei ani. Rezultatele slabe se datorează în mare parte politicilor guvernamentale actuale, care au drept principal scop, reducerea ratei inflaţiei. Creşterea preţurilor a fost în ultima perioadă peste ţinta stabilită de Banca Naţională a Chinei, care a limitat creditarea.