29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Piaţa de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut cu 12,4% în trimestrul al doilea din 2011, atingând valoarea de 306 milioane de euro, comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2010, în timp ce creşterea pentru primul semestru a fost de 11,6%, conform rezultatelor GfK TEMAX România, remis marţi.
Astfel, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a fost de 613 milioane pentru primele şase luni ale anului 2011. Sectorul IT a avut din nou cea mai bună performanţă din piaţă (+27,5%). Electrocasnicele mici şi sectorul foto au avut, de asemenea, creşteri de două cifre, respectiv 17,8% şi 17,7%. Sectoarele telecom, electronicele de larg consum precum şi electrocasnicele mari au crescut într-un ritm mai lent, de sub 10%. Piaţa echipamentelor de birou este singura rămasă în zona roşie, dar scăderea s-a diminuat la minus 3,6%.
Pe segmentul electrocasnicelor mici, aparatele pentru prepararea alimentelor şi expresoarele sunt cele care stimulează această piaţă. Cel de-al doilea trimestru al anului a adus o creştere pe piaţa electrocasnicelor mici de 17,8%, cu 4 milioane de euro mai mult decât acelaşi trimestru al anului 2010.
Liderii, aparatele pentru prepararea băuturilor calde şi aparatele pentru prepararea alimentelor, şi-au pus amprenta pe vânzările din T2 2011. Aparatele pentru coafat părul continuă să lupte pentru atenţia consumatorilor, în timp ce produsele tradiţionale, precum fiarele de călcat şi aspiratoarele, au înregistrat creşteri de două cifre. Categoria roboţilor de bucătărie care obişnuia să contribuie la scăderea sectorului şi-a schimbat acum trendul într-unul ascendent şi, împreună cu toate celelalte pieţe ale aparatelor pentru pregătirea alimentelor, au crescut vânzările sectorului. Expresoarele devin din ce în ce mai puternice, având o contribuţie importantă la evoluţia pozitivă a sectorului în ansamblu.
Consumatorul român este foarte interesat de produsele foto
Interesul constant al consumatorului român pentru produsele foto este reflectat printr-o creştere a vânzărilor de 17,7% comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2010. Vânzările de camere foto digitale şi rame foto digitale au ajuns la 11 milioane de euro în T2 2011.
Piaţa de telecom din România a trecut în sfârşit de la un trend negativ la unul pozitiv, crescând cu 7,8% în valoare în T2 2011 faţă de acelaşi trimestru al anului 2010. Acest lucru se datorează exclusiv smartphone-urilor care sunt declanşatorul pe piaţa de telecom.
Piaţa electronicelor de larg consum din România s-a bucurat de un al doilea trimestru consecutiv ascendent în T2 2011, crescând cu 5,7% la aproximativ 58 milioane de euro. Dinamica de creştere a fost mai slabă în acest trimestru. În consecinţă, T2 2011 a fost cu 7 milioane de euro sub T1 2011. În timp ce pentru anumite produse, precum sistemele audio, DVD Player/Rec, console video sau sisteme de navigaţie, ratele de descreştere s-au îmbunătăţit sau s-au stabilizat, piaţa televizoarelor şi cea a camerelor video au avut parte de performanţe mai puţin îmbucurătoare. Aceste produse au arătat o descreştere moderată comparativ cu T1 2011.
Totuşi, piaţa electronicelor de larg consum încă rămâne pe drumul cel bun cu speranţe de îmbunătăţire a vânzărilor pe aproape toate produsele. De exemplu, în cazul televizoarelor plate, al consolelor video şi al sistemelor de navigaţie, T2 2011 a fost ceva mai bun ca T2 2010. În ciuda urcuşurilor şi coborâşurilor de pe piaţa televizoarelor plate, cel de-al doilea trimestru a lui 2011 a avut o rată de creştere cu două cifre peste vânzările înregistrate în acelaşi trimestru a lui 2010.
Al doilea trimestru al lui 2011 a adus veşti bune pentru piaţa electrocasnicelor mari
Cel de-al doilea trimestru al lui 2011 a adus veşti bune pentru piaţa electrocasnicelor mari care a crescut cu 5%, la 75 milioane euro. Cu toate că sezonalitatea ar fi trebuit să ajute piaţa de frigidere în direcţia unei performanţe mai bune, vânzările din T2 2011 au fost de fapt ceva mai slabe ca cele din T2 2010. Acest lucru s-a datorat în mare parte faptului că cel de-al doilea trimestru al anului trecut a fost susţinut semnificativ de campaniile de buy-back care au încetat începând cu T2 2011.
Înregistrând o valoare de 7 milioane de euro în al doilea trimestru al anului 2011, piaţa de imprimante şi multifuncţionale reuşeşte să atingă o valoare similară cu cea din aceeaşi perioadă a anul 2010, în scădere cu doar 3,6%.
GfK TEMAX România este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piaţa produselor de folosinţă îndelungată. Raportul GfK TEMAX este publicat la nivel internaţional. Concluziile se bazează pe studiile efectuate în panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vânzări de la peste 190.000 de magazine din întreaga lume.


Articole înrudite