Copiii au fost bătaia de joc a fiecărui guvern post-decembrist, deşi mulţi politicieni de dugheană şi-au arogat tot soiul de merite inventate legate de cei care reprezintă viitorul nostru. În loc să investim în şcoli şi dascăli mai competenţi, am permis ca toţi neica nimeni care şi-au spus de-a lungul vremii parlamentari, dar şi ceilalţi sugători la bugetul public, să îşi mărească salariile, pe care oricum nu le meritau. Toţi tractoriştii cu aere de intelectuali îşi permit chiar şi astăzi să dea lecţii despre ce ar trebui să fie învăţământul, când ei nu au pus mâna pe o carte în toată viaţa lor, măcar să înveţe să se exprime şi să scrie corect româneşte. Aşa se face că avem în prezent o falie aproape de netrecut între copiii care învaţă foarte bine, mai mult prin voinţa proprie, şi cei pe care lipsurile financiare sau dezinteresul părinţilor i-au adus în postura de semianalfabeţi. Cei din urmă au fost învăţaţi că doar cine are bani poate reuşi în societatea de astăzi. De aici şi aroganţele multor adolescenţi, care, din păcate, nu fac altceva decât să îi aducă mai aproape de închisoare sau de moarte, nicidecum de o viaţă mai bună. Scriu pe justiţie de 15 ani şi nu am văzut sau auzit până acum nici măcar o dată de cazul unui tânăr care să fi reuşit în viaţă prin fentarea legii. Mai devreme sau mai târziu, toţi au avut un sfârşit tragic. Mulţi dintre cei care nu s-au împăcat prea bine cu învăţătura vor spune că respectivii au trăit foarte bine în scurta lor viaţă. Este răspunsul cel mai prost posibil, pentru că viaţa asta nu înseamnă doar maşini, distracţie la discotecă, droguri şi gagici. Asta este drama noastră ca naţie, pentru că tinerii care cred în astfel de aberaţii sunt pierduţi pentru societate. Puţini îşi vor mai reveni din această utopie şi doar un şoc serios îi poate readuce cu picioarele pe pământ.
Ăsta este efectul lipsei de educaţie din viaţa lor. Se poate face o întreagă discuţie aici şi despre calitatea actuală a învăţământului, unde avem aşa-zişi profesori, care au intrat în sistem nu din pasiune, ci pentru că nu se puteau angaja în altă parte, dar o voi lăsa pe altădată.
Bun, rău, cum este în prezent sistemul nostru de învăţământ, tot este preferabil ”educaţiei” primite pe stradă sau în anturaj de mulţi tineri. Infracţionalitatea care a explodat în ultimii ani se datorează în exclusivitate colapsului sistemului de învăţământ. Adolescenţii par că s-au desensibilizat, au reacţii ce pot face lejer obiectul unor studii psihologice. Îşi bat colegii şi râd în timp ce fac asta, se filmează când violează o minoră, iar lista poate continua.
Singura cale de a readuce lucrurile la normal, deşi asta poate înseamna aproape orice în vremurile pe care le trăim, este învăţământul. Şcoala nu va deveni niciodată desuetă, însă asta înseamnă ca dascălii să îşi iubească elevii ca pe proprii copii, nu să facă sex cu ei, să le deschidă cu adevărat conştiinţa despre ce înseamnă să fii om şi cum să te comporţi ca atare, nu să îi dea cu capul de pereţi şi să îşi justifice propria neputinţă.
