Galaţiul se află într-un moment critic. Neputinţa cetăţenilor a ajuns la un nivel periculos. Situaţia noastră, a oraşului, a judeţului, e din ce în ce mai jalnică. Oamenii se plâng mai mult ca niciodată. Se plâng şi îmi par a fi atât de obosiţi de starea în care se află, încât nu le-a mai rămas decât datul din gură. Nu mai au putere de fapte. Starea trenează de câţiva ani buni, dar acum a ajuns la extrem. Străzile sunt distruse şi asta înseamnă că distrug maşinile. Maşinile pe care foarte mulţi le-au cumpărat în rate şi le întreţin cu greu. Din februarie până acum mai bine de jumătate din oraş nu a avut căldură, în curând tot cam acelaşi procent de populaţie va rămâne fără apă rece. De-a valma, rău platnici cu bun platnici... Apartamentele sunt pline de umezeală de la încălzirea cu radiatoare... hainele, mobila, tot. Au ajuns unii gălăţeni să prefere să-şi petreacă timpul la muncă decât în frigul şi umezeala de acasă. Dar nici acolo nu e treaba prea bună. La joburi, dacă le au, e şi acolo din ce în ce mai greu. Salarii cu întârziere, locuri de muncă spre deloc. Cum să nu fie aşa într-un oraş mort, în care banul nu se învârte căci nu sunt lichidităţi, nu e turism, nu mai e industrie, iar micile afaceri abia se târăsc, răpuse de taxe, de lipsă de clienţi, de preţuri mari? De sărăcie, într-un cuvânt.
Ieşind din oraş spre zona rurală, nu mai vezi decât obidă. Copacii, ploaia, ţăranii, câmpurile respiră obidă. E jale şi la sat. Ar trebui să scriu un editorial-fluviu ca să pot descrie toate neajunsurile şi necazurile de zi cu zi. Uite aşa, singura gură de oxigen, singurul loc unde-şi strigă neputinţa a ajuns să fie lumea virtuală. Dar acolo îi pasc pe amărâţii de gălăţeni pericole mai mari decât în realitate. Acolo li se spală sistematic creierele obosite de amarul zilnic. Partidele şi „serviciile” au început discret manipularea. Postacii sunt din ce în ce mai activi şi mai inventivi, astfel încât sunt greu de mirosit. Manipularea poporului în virtual a ajuns deja o artă de mare fineţe şi ce mă uimeşte este că puţini îşi dau seama de ceea ce li se întâmplă. Se lasă sleiţi de voinţa de a face ceva cu oraşul ăsta în lumea reală. Au gura mare doar în spatele unui ecran şi al unei tastaturi. Poate şi din cauza asta am devenit un popor înrăit, mărginit în gândire, care, obosit de grijile din viaţa de zi cu zi, muşcă orice momeală şi orice idee aruncată în virtual şi care îi satisface nevoia de a înjura pe cineva, pe oricine. Nu mai stau să judece cine, ce, de ce. Am auzit gălăţeni, şi nu unul, înjurându-l pe Bacalbaşa pentru că nu au caldură şi destui înjurându-l pe primarul Stan că drumurile din judeţ sunt praf şi că nu dă drumul la grădina zoologică. Oameni tineri spun asta. Aici s-a ajuns pentru că nimeni nu se mai oboseşte să analizeze informaţia, să o cearnă şi chiar să verifice ce zic alţii. Cred tot, la prima mână, înghit tot pe nemestecate. E cumplit pentru viitorul nostru această stare de dispreţ disimulat şi de lenevie a minţii. E drept că e motivată de necazurile zilnice, dar ne va trage şi mai mult în jos dacă nu încercăm să căscăm ochii. La anul sunt alegeri. Nu e o soluţie. Pleacă ai lor, vin ai lor, dar noi ce facem? Aşteptăm încă o tură de politicieni cu promisiuni şi replici de genul "nu pot să fac peste noapte ce nu s-a facut în ultimii 20 de ani". Dacă e aşa, atunci ne merităm soarta. Putem face chiar şi un grup de iniţiativă pe facebook cu numele "Veşnic nemulţumiţi, comentăm dar stăm pitiţi"... sau mai bine facem un grup de revigorare a Galaţiului, "Idei geniale de la cetăţeni pentru politicieni". Cred că e timpul să facem ceva, că pe baza lor, a politicienilor, vom ajunge cu sărăcia sub nivelul mării.
