Deocamdată stăm bine şi cu frigul şi cu facturile. Bine, astea din urmă, „facturili”, oricum sunt cam umflate şi fără căldură, chestia e că asta e, suntem făcuţi să plătim mai ceva ca un perpetuum mobile. De ce, de ce aşa de mult, de ce aşa de repede şi fără amânări, de ce dacă nu avem de unde, de ce dacă n-ar trebui, de ce dacă alţi europeni plătesc mai puţin, iaca nişte întrebări la care nu cred că ne poate da cineva vreun răspuns. Şi asta nu de azi, de ieri, ci de când ne ştim noi, românii ăştia care am plătit, plătim şi vom plăti întotdeauna taxe către entitatea asta diabolică cu nume de Stat. Chiar vorbeam mai deunăzi cu un amic de felul lui un solitar şi bineînţeles un nemulţumit faţă de vremurile astea prin care trecem, şi care îmi spunea că în semn de protest şi-a vândut apartamentul cu o cameră pe care îl deţinea de pe vremea lui nea Nicu şi şi-a cumpărat o bucăţică de pământ pe undeva pe lângă Galaţi, şi-a construit o bojdeucă din vălătuci dotată cu o sobă tot din chirpici sau din lut, a săpat un puţ de vreo douăzeci de metri adâncime până a dat de apă şi după ce a tăiat toţi salcâmii din curte s-a declarat mulţumit, cică iarna asta îl doare la bască de tot statul român, de mama lor cu apatermul şi apă-canalul lor, că până la primăvară sau până la vară nu va mai fi sclavul nimănui. O fi o soluţie şi asta, numai că e o soluţie aplicabilă atunci când eşti holtei şi nu-ţi atârnă vreun plod de poalele halatului. Că dacă mai ai şi vreun plângăcios mic căruia trebuie să-i încălzeşti laptele, să-i speli scutecele şi să nu-l vezi vânăt de frig, soluţia amicului meu nu prea mai are viabilitate. Eii, da' noi parcă am mai trecut prin vremuri de astea şi dacă n-am murit până acu', vom mai trece şi iarna asta, spre ciuda guvernanţilor noştri care se tot chinuie de vreo două mii de ani să ne extermine şi tot încearcă şi tot încearcă, deşi ar fi trebuit să se lămurească tot de-acu' vreo două mii de ani că românul (sau dacul, sau romanul sau rromanul) e mai rezistent decât lipitoarea pusă în rachiu sau decât elefantul adus din Africa şi închis la grădina zoologică de la Gârboavele (de parcă ar avea ăia aşa ceva!). Acu', zvonurile sunt multe şi mărunte, fondate sau nu, chestia e că aştept şi eu cu interes să văd (sau mai bine zis, să simt) când s-or hotărî omuleţii ăştia să ne dea niscaiva căldură, şi mai ales (cu şi mai multă nerăbdare) aştept prima factură încălzită. Nu de alta, dar parcă văd că mă inervez cu nervii de cap, tai caloriferu', sap un puţ în başcă, tai copacii din faţa blocului, îmi scot un burlan pe balcon şi-mi trag o sobă din vreun butoi din tablă şi vreau să-l văd şi eu pe ăla care strigă după mine că nu mi-am plătit facturili. Nu de alta, da' tot voiam eu să inventez vorbometru'...
