26 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Atac aerian şi de la sol împotriva forţelor NATO, în poligonul Smârdan
Atac aerian şi de la sol împotriva forţelor NATO, în poligonul Smârdan

În ciuda vântului puternic din această perioadă, a temperaturilor scăzute şi a ploii reci, peste 1.800 de militari români, britanici, americani şi moldoveni se antrenează, până la sfârşitul lunii, în Poligonul Smârdan. Aceştia participă la exerciţiul internaţional Wind Spring 15, în cadrul căruia marţi, 21 aprilie, cu ocazia Zilei Distinşilor Vizitatori, în Poligonul Smârdan s-au aflat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, care l-a întâmpinat pe generalul Sir Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa. Alături de oficialul NATO şi de ministrul Apărării s-au mai aflat şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior Laurian Anastasov, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Ion Ungureanu, şi comandanţi de mari unităţi.

Exerciţiul militar la care au asistat oaspeţii a avut drept scenariu un atac – atât aerian cât şi la sol – pe care trupele a trebuit să îl respingă. Cei prezenţi au putut admira, în timpul exerciţiului, opt aparate de zbor (elicoptere IAR Puma Socat şi UH 60 Black Hawk, avioane IAR 99 Şoim), dar şi cele 400 de transportoare blindate şi tancuri puse în mişcare de cei peste 1.800 de militari desfăşuraţi pe dealurile poligonului. Condiţiile meteo neobişnuite pentru această perioadă – frig, vânt puternic, platou de nori – nu au făcut altceva decât să testeze şi mai mult capacitatea de luptă şi rezistenţă a militarilor. După exerciţiu, oaspeţii au trecut în revistă tehnica militară expusă şi au stat de vorbă cu militarii participanţi la exerciţiu.  

 

Caracterul defensiv al exerciţiului militar

 

La final, exerciţiul militar a fost apreciat ca fiind unul reuşit de către generalul Bradshaw, adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa. Acesta a insistat pe caraterul defensiv al măsurilor de reasigurare a securităţii pe flancul estic al NATO şi UE: „Măsurile de reasigurare sunt realizate la scară destul de redusă şi transmit un semnal cu privire la faptul că vrem să ne apărăm, demonstrează unitatea alianţei, dar într-o manieră defensivă, aşa că nu cred că ar trebui să pară ameninţătoare pentru nimeni. Iar în ceea ce priveste sistemul antirachetă, e un sistem defensiv, aşa cum am spus de multe ori, să ne apere faţă de proliferarea rachetelor. Este un sistem cu caracter pur de apărare”, a spus generalul Bradshaw.

Totodată, acesta a mulţumit ministrului şi autorităţilor române pentru organizarea exerciţiului Wind Spring 15 în Poligonul Smârdan, dar şi pentru angajamentul de a susţine măsurile de reasigurare a flancului estic al NATO şi de a creşte bugetul apărării cu până la 2%. „Aţi fost astăzi martorii unui exerciţiu internaţional foarte bine organizat, care transmite un mesaj tuturor ţărilor din afara Alianţei că NATO acţionează împreună, că NATO va acţiona totdeauna împreună, după principiile Articolului 5 şi cu siguranţă vom respecta măsurile de reasigurare a flancului estic. Vizita mea îmi dă ocazia să vă mulţumesc personal pentru angajamentul privind măsurile de asigurare a flancului estic prin organizarea de exerciţii, ca cel de astăzi, prin asigurarea continuă a prezenţei vaselor NATO în apele Mării Negre şi de asemenea şi pentru că aţi organizat o serie de exerciţii în comun cu forţele aeriene NATO. Tot în cadrul măsurilor de reasigurare vă mulţumesc pentru efortul de a găsi locaţii pentru cele două comandamente NATO. Vreau să vă mulţumesc pentru participarea la misiunile internaţionale şi pentru că dumneavoastră şi conducerea ţării v-aţi angajat pentru creşterea bugetului Apărării până la 2% din PIB, un procent cu care nu foarte multe ţări din NATO se laudă şi pe care şi l-ar dori”, a spus generalul Bradshaw.

 

MApN pregăteşte investiţii în infrastructura militară

 

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a vorbit despre temele abordate cu adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Sir Adrian Bradshaw, dar şi despre investiţiile viitoare în infrastructura militară din România. „Am analizat împreună cu generalul Bradshaw situaţia de securitate din zonă ca urmare a crizei din Ucraina, situaţia de securitate pe Marea Neagră, felul în care realizăm împreună măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene şi am consatatat că ceea ce am aprobat la ministeriala NATO din februarie, dar şi măsurile stabilite la summitul din Ţara Galilor se realizează conform planificării convenite”, a declarat Mircea Duşa.

Ministrul a precizat că a discutat şi despre felul în care militarii români îşi îndeplinesc misiunile în teatrele de operaţii externe şi mai ales în Afganistan, unde în Kandahar sunt în misiune 650 de militari de la Ministerul Apărării şi 50 de militari de la Ministerul de Interne. Duşa a mai spus că a avut o discuţie şi în legătură cu înfiinţarea celor două comandamente NATO în România şi respectarea termenelor de operaţionalizare a acestora, despre planificarea militarilor care vor activa în aceste comandamente, dar şi despre măsurile pe care Guvernul României, statul român, le-au luat în ultima perioadă pentru creşterea capacităţii operaţionale a armatei române, obiectivele propuse pe termen scurt şi pe termen mediu pentru înzestrarea şi modernizarea armatei şi felul în care sunt cheltuiţi banii alocaţi din fonduri NATO pentru modernizarea infrastructurii militare din România. În context, Duşa a spus că se vor moderniza aeroportul militar de la Feteşti, facilităţile de la baza Mihail Kogălniceanu, poligonul de la Cincu, baza de la Câmpia Turzii - începând din semestrul doi al acestui an, Baza 90 de la aeroportul Otopeni, care cuprinde extinderea parcării pentru avioanele grele şi modernizarea elementelor de comandă-control. Această investiţie, care va începe în această săptămână, va avea o valoare totală de aproximativ nouă milioane euro, din care şapte milioane provin din fondurile NATO şi două milioane, din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.


Articole înrudite