Este expresia lansată marţi de actorul şi regizorul Ion Sapdaru la colocviul organizat în cadrul Festivalului Naţional de Comedie. Invitat ca moderator a fost Doru Mareş, scriitor, traducător şi critic teatral. Alături de el au participat şi membri ai juriului festivalului, şi aici l-am remarcat pe actorul Dan Condurache. Este vorba şi de Ion Sapdaru, ajuns deja unul dintre mentorii tinerilor actori gălăţeni, completat şi de reprezentanţii echipei de conducere şi promovare a Festivalului gălăţean: actorul şi regizorul Cristi Gheorghe (director de festival, dar şi al Teatrului Dramatic din Galaţi), actorul Gabi Constantinescu (directorul artistic) şi secretara literară Mona Sandu.
Bineînţeles, cei mai importanţi dintre participanţi au fost cei prezenţi, care au compus publicul, actori, scriitori, jurnalişti, dar şi studenţi la Teatru şi Litere, care au sorbit pur şi simplu vorbele „maeştrilor”.
Doru Mareş spune că este „Bine”. Adică, Festivalul de la Galaţi nu prea are cum să „moară” şi deci el va continua să existe (chiar şi cu o finanţare redusă de la buget), în condiţiile în care se află pe o nişă culturală, prea puţin exploatată în România: a COMEDIEI. Potrivit scurtei treceri în revistă a fenomenului teatral axat pe comedie şi a analizei ad-hoc realizată cu cei prezenţi, la noi prea puţini regizori şi dramaturgi români s-au mai axat, după 1990, pe comedie şi pe „Râs”. „În România se face comedie la scenă, dar aproape că nu se mai scrie comedie de către dramaturgi, în condiţiile în care mulţi dintre actorii mai tineri par să nu fie interesaţi de comedie”, a remarcat criticul de teatru Mareş. Totuşi, aşa cum a afirmat el în faţa actorilor gălăţeni, Festivalul de la Galaţi pare să fie altfel şi, cu preponderenţă, axat pe tema Comediei. Ba mai mult, sprijinit şi de actorii Condurache şi Sapdaru, Mareş a subliniat că salvarea „Comediei” în teatrul românesc poate veni de la festivalurile din provincie, cum este cel de la Galaţi, care are o valoare tot mai mare în piaţa teatrală de profil, şi nu de la Bucureşti, unde nu mai există un festival tipic pentru „Comedie”. El a afirmat despre programul de anul acesta, al celei de a XXVI-a ediţii a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi că, surprinzător, este cel mai închegat şi consideră că s-a reuşit a fi printre cele mai bune selecţii de piese şi spectacole la un Festival de gen din ţară.
Făcând harta direcţiilor spre care a evoluat teatrul românesc „de tranziţie” (după 1990) şi până la trecerea dintre milenii, Mareş a aruncat şi o „bombă” media, care ar putea sta la baza renaşterii teatrului de comedie atât de iubit de români în alte vremuri: „Filonul etnic se pare că nu a fost exploatat îndeajuns de mult şi bine la noi, spre sfârşitul secolului XX".
„Nimeni nu s-a gândit că, plecând de la atât de celebrele poveşti populare gen Ivan Turbincă, Fata babei şi a moşului, Punguţa şi doi bani şi alte câteva, se poate ajunge prin teatru la hohote de râs şi... de fiecare dată când astfel de piese sunt jucate în ţară, dar şi peste hotare... Iar principalii responsabili de aplauzele publicului, care nu mai contenesc la acest gen de spectacole, sunt actorii", a mai adăugat Mareş. Cert este că prin existenţa festivalului de la Galaţi s-a reuşit an de an să se ia pulsul, la propriu, Comediei româneşti jucate pe scenele din ţară şi a celor câţiva scriitori actuali de teatru care mai au „aplecare” spre a face publicul să râdă. Dintre cele mai recente nume ale căror spectacole se joacă cu succes s-a amintit de Alexandru Dabija şi Ion Sapdaru, ambii prezenţi prin piesele lor şi în cadrul selecţiei făcute pentru Festivalul Naţional de Comedie - Galaţi 2014.