Senatul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi va acorda titlul academic de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr.ing. Ioan Curtu, profesor la Universitatea Transilvania din Braşov, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Ceremonia va avea loc vineri, în sala Senatului (sediul Rectorat, Str. Domnească nr 47, Galaţi), începând cu ora 10.00. Prof.univ.dr.ing. Ioan Curtu, personalitate emblematică a Ingineriei mecanice din Romania, are o activitate profesională, ştiinţifică şi didactică remarcabilă şi este un strălucit reprezentant al prestigioasei şcoli de Rezistenţa materialelor braşovene.
Tot astăzi, în aceeaşi locaţie şi de la aceeaşi oră, se va acorda titlul academic de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr.ing. Nicolae Iliescu, profesor la Politehnica din Bucureşti, secretar ştiinţific al Asociaţiei Române de Tensometrie (ARTENS). Prof.univ.dr.ing. Nicolae Iliescu, personalitate emblematică a ingineriei mecanice din România, are o activitate profesională, ştiinţifică şi didactică remarcabilă şi este un strălucit reprezentant al prestigioasei şcoli de Rezistenţa materialelor de la Politehnica Bucureşti.