Sute de copii au călcat pragul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi, unde se află cel mai mare observator astronomic public din ţară, pentru a vedea eclipsa parţială de soare. Parţială în România, deoarece în alte zone ale planetei eclipsa a fost totală. Din păcate, vremea nu a fost deloc propice unei observaţii astronomice şi chiar dacă până la un punct cei mici au fost un pic trişti şi dezamăgiţi că nu pot vedea cam ceea ce sperau, unii şi de o lună, până la urmă răbdarea le-a fost răsplătită. Soarele a ieşit dintre nori şi, printre picăturile de ploaie, s-a putut observa fenomenul. „Mă pregătesc de două săptămâni să văd eclipsa. Ştiu ce înseamnă, sunt membru al Astroclubului. Din păcate au fost nori, plouă, şi am aşteptat să putem vedea ceva. Am reuşit să văd odată la telescop, acum încerc şi cu o sticlă de sudură. Dacă nu e nor se vede, dar trebuie să ai răbdare”, spunea David Bălău, un băieţel de 10 ani din Galaţi.
Cei de la Observator se pregătesc de o lună pentru acest important fenomen astronomic. Şi lor vremea le-a dat un pic treburile peste cap, dar până la urmă norii au lăsat de câteva ori loc soarelui care era muşcat de lună. „Nu este o vreme tocmai propice observaţiilor astronomice. Ăsta e riscul. Până la urmă, printre nori, s-a putut observa discul soarelui şi eclipsa, chiar dacă mai şi plouă. Poate au fost şi copii dezamăgiţi, dar în astronomie ai nevoie de răbdare şi cum de obicei copii nu sunt răbdători, se mai întâmplă. Dar s-a putut vedea fenomenul. Pe teritoriul României putem vedea doar fazele parţiale ale eclipsei. Ne-am pregătit o lună de zile pentru acest eveniment astronomic. este adevărat că în această perioadă se suprapun alte două fenomene cu eclipsa. Peste 12, 13 ore va avea loc echinoxul de primăvară, la ora 00.45 de minute, şi ieri (n.r. – vineri) luna a fost la perigeu, distanţa între pământ şi lună a avut valoare minimă. Dar este o simplă coincidenţă, care trebuie doar să ne bucure. Păcat că nu a fost vremea mai bună, să le putem observa mai bine”, a declarat Ovidiu Tercu, astronom la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galaţi.
Cei care nu au vrut să stea afară în frig au avut posibilitatea ca, în interiorul Observatorului, să vadă pe o plasmă fazele eclipsei, într-o transmisie de pe internet, din insulele Feroe, unde este eclipsă totală.