Vineri, 4 mai 2012, cu începere de la ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea loc vernisajul celei de a treia ediţii a expoziţiei temporare „Feeria Cristalelor”, manifestare care îşi propune să aducă în faţa publicului vizitator fascinaţia şi frumuseţea din lumea mineralelor. Timp de trei zile, în holul mare de la parterul muzeului vor fi prezentate şi oferite spre vânzare publicului o mare diveristate de bijuterii – bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar - pietre semipreţioase, cristale, colecţii de minerale, eşantioane minerale, minerale şlefuite, geme, fosile, produse ornamentale din piatră, obiecte decorative si ornamentele. La manifestare vor expune colecţionari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Galaţi.
„Expoziţia este organizată în parteneriat cu colecţionarii şi pasionaţii de lumea minerală din România. Salonul se doreşte a fi locul de întîlnire al profesioniştilor şi amatorilor lumii minerale, un loc al schimburilor de idei şi experienţe inedite, un loc al prezentării produselor. Rolul educativ şi cultural al unei astfel de expoziţii nu este uitat, numeroasele exponate prezentate oferind posibilitatea copiilor, elevilor sau studenţilor o şansă de a descoperi atît de puţin cunoscuta lume minerală”, a declarat Cornelia Şuster – muzeograf în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.
De asemenea, în zona centrală a spaţiului expoziţional din holul muzeului, se va putea admira microexpoziţia ”Diversitatea mineralelor”, care evidenţiază exponate de mineralogie din patrimoniul ştiinţific al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi: flori de mină, felii din agat, miniaturi de animale din varietăţi de agat, bijuterii etc. Pietrele provin din toate colţurile lumii: geode şi cuarţ din Brazilia, cuarţ roz din Madagascar, jad din China sau Canada, turcoaz din America de Nord, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, lemn silicifiat, calcedonie, lizardit sau diverse flori de mină (renumitele stibine, calcite, cuarţuri) din Romania, opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc, scoici din Noua Zeelandă.
„Această manifestare a devenit deja o tradiţie pentru instituţia noastră. Odată cu venirea primăverii, în fiecare an, gălăţenii, şi nu numai, vor putea intra în această lume plină de culoare, a mineralelor şi a obiectelor artizanale confecţionate din minerale”, a adăugat Camelia Burluc, manager al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.
Expoziţia este cu vânzare, vizitatorii putând achiziţiona diferite cristale sau bijuterii, confecţionate din minerale, la preţuri mai mult decât accesibile. Mineralele expuse se pot transforma uşor într-un cadou inedit pentru cei dragi. Special pentru public, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va organiza Tombola Mineralelor, la care fiecare participant va avea un câştig asigurat după ce va achiziţiona un bilet de tombolă în valoare de 5 lei.
”Feeria Cristalelor”, ediţia a III-a, se va desfăşura în perioada 4 – 6 mai. Microexpoziţia „Diversitatea mineralelor” va rămâne deschisă pentru vizitare până pe 14 iunie.