15 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul va avea sistemul de E-Ticketing funcţional în 18 luni
Galaţiul va avea sistemul de E-Ticketing funcţional în 18 luni

Licitaţia lansată de Primăria municipiului Galaţi privind achiziţia Sistemelor de Taxare Automată a Titlurilor de Călătorie (Sistemul AFC sau E-Ticketing), de Informare a Pasagerilor şi Managementul Flotei are, în sfârţit un câştigător. Licitaţia a fost lansată în data de 11.05.2017 şi este ultima componentă a obiectivelor de investiţii finanţate de Acordul de împrumut cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare totală de 100 milioane lei, procedura atribuirii fiind specifică Finanţatorului - Licitaţia în două etape. Până la data limită de depunere a ofertelor, au fost depuse două oferte de către Asocierea Kapsch CarrierCom NV (Belgia) – Kapsch SRL (România) şi de Asocierea AEP Ticketing Solutions (Italia) – Certsign SA (România) – Swarco Traffic SRL (România). Valoarea contractului atribuit este de 26.151.431,15 RON (fără TVA), ofertantul cu preţul evaluat cel mai scăzut şi ofertă substanţial admisibilă fiind Asocierea AEP Ticketing Solutions (Italia) – Certsign SA (România) – Swarco Traffic SRL (România). Termenul de semnare a contractului este de maxim 28 de zile de la notificare.
Ofertantul desemnat câştigător va proiecta, construi, opera şi menţine Sistemele de Taxare Automată a Titlurilor de Călătorie (Sistemul AFC sau E-Ticketing), de Informare a Pasagerilor şi Managementul Flotei. Durata perioadei de implementare (proiectare şi execuţie) este de 18 luni, iar perioada de operare şi mentenanţă este de 60 de luni.
Sistemul AFC - va permite mai multor tehnologii de emitere a biletelor să coexiste. Sistemul va include bilete cu coduri de bare, care vor putea fi furnizate pe hârtie sau pe un telefon mobil (m-ticket). Va exista şi un smart card de transport cu sigla Municipiului Galaţi care va permite încărcarea de titluri de transport public temporare. Toate titlurile de călătorie, fie bilete pe hârtie sau m-ticket, fie smartcarduri nominale (abonamentele) sau nenominale, vor trebui validate la urcarea în mijlocul de transport la validatoarele contactless ce vor fi instalate în fiecare mijloc de transport public. Distribuţia titlurilor de călătorie se va face prin următoarele canale:
- Punctele de vânzare Transurb - toate tipurile de titluri de călătorie, inclusiv eliberarea smartcardurilor nominale şi nenominale. Atenţie! Toate smartcardurile, nominale sau nenominale, vor fi eliberate exclusiv de către reţeaua de distribuţie a Transurb;
- Automate de Vânzare de Bilete – eliberare de bilete pe suport de hârtie şi încărcare smartcarduri nenominale cu titluri de călătorie;
- Bilete virtuale eliberate prin intermediul aplicaţiei de telefon mobil (m-ticket), disponibilă pentru sistemele iOS şi Android.
- Achiziţia de titluri de călătorie, precum şi încărcarea smartcardurilor prin magazinul de tip web-shop.
- Titluri de călătorie furnizate prin terţi – o reţea de terţi (persoane juridice) va elibera bilete pe suport de hârtie şi va încărca smartcardurile.
Sistemul va permite informarea pasagerilor în staţii, precum şi electronic prin aplicaţia de management al călătoriei. Vor fi instalate, în tot atâtea staţii, un număr de 96 de panouri cu afişaj tip led ce vor oferi informaţii cu privire la rute, precum şi timpul estimat până la sosirea mijloacelor de transport public în staţie. De asemenea, sistemul va permite operatorului monitorizarea întregii flote de transport public. În plus, vor fi emise rapoarte cu privire la activitatea vehiculelor pe o anumită linie: distanţa parcursă, curs, consum carburant, program, opriri, întârzieri, etc. Totodată, prin instalarea sistemelor de numărare a pasagerilor în toate vehiculele de transport public, se va putea urmări eficientizarea rutelor de transport din municipiul Galaţi.


Articole înrudite