Sinucidere într-o anexă de la căminele studenţeşti. Ştefana Lăzăr, o gălăţeancă de 48 de ani, şi-a pus capăt zilelor în căminul LSG al Universităţii „Dunărea de Jos”. Era femeie de serviciu şi nu îşi mai primise salariul de două luni. Nu putea să-i asigure bani pentru medicamente fiicei ei Andreea, de 22 de ani, căreia îi transplantase un rinichi. Ştefana era angajata unei firme cu care Universitatea avea contract pentru curăţenie. Reprezentanţii Universităţii gălăţene susţin că ei sunt în regulă cu plăţile pentru firma cu care au contract pe doi ani pentru asigurarea curăţeniei. „Noi am virat banii la zi. Restul este o problemă de management a firmei în cauză. Ne-au alertat şi pe noi şi am participat la acţiunea de căutare a ei. Am luat cameră cu cameră, până când am găsit-o într-o dependinţă. Este un caz tragic”, a spus Bogdan Rodeanu, directorul Căminelor Studenţeşti. Patroana firmei în cauză nu a putut fi contactată telefonic şi nu a fost găsită nici la adresa unde era trecut sediul social al firmei.
Ştefana, mamă a două fete de 22 şi 28 de ani, a lăsat un mesaj de adio: „A fost decizia mea. Vă iubesc”. Soţul era bolnav de inimă, pensionat, şi primea 800 de lei, dar femeia era înnebunită că nu avea bani să-i cumpere medicamente fiicei sale, Andreea. Ştefana îi donase Andreei un rinichi şi fata mai avea nevoie de 500 de lei, lunar, pentru medicamente post-transplant, deoarece altfel se îmbolnăvea. Femeia se plângea acasă că patroana nu îi dă banii, deşi zilnic o implora. O fostă colegă povesteşte coşmarul. „Am fost preluate de la Universitate, 24 de femei, iar dânsa, ca patroană, nu ne dădea salariile la timp, nu ne dădea bonurile la timp. Ne jignea tot timpul, nu ne aducea materiale. Eu am ieşit anticipat la pensie, obligată de dânsa. Această femeie a sunat-o pe patroană să-i dea salariul. O are pe fata ei cea mică cu transplant de rinichi. Nu şi-a mai luat salariul de două luni de zile. M-a sunat de multe ori să se plângă că nu le-a dat materiale, saci şi hârtie igienică, şi mă întreba ce să facă. Ea era la LSG ca femeie de serviciu şi trebui să schimbe tot timpul. Motivul a fost că era jignită tot timpul şi era acuzată că ia din materiale, dar acele materiale nu erau primite. Era acuzată şi de furt. Avea necazuri cu fata care nu trebuia să stea nicio zi fără tratament. Ştefana Lazăr muncea zi de zi pentru copii şi pentru a-i asigura medicamentele fetei. Se înţelegea foarte bine cu soţul, nu avea alt motiv decât că a fost jignită, iar ea era o femeie muncitoare. Nu i s-au dat banii, bărbatul ei este bolnav cu inima şi poate aveau şi datorii la bănci. Era o femeie tare muncitoare”, spunea Constanţa Constandache, o colegă de serviciu.
Fratele femeii arată acuzator tot spre patroana fără suflet. „Să ajungi să-ţi iei zilele pentru nişte nemernici, nişte criminale cretine. Spălau veceurile pentru 600 de lei pe lună. Când venea ziua de salariu şi îşi cereau banii, le ameninţa că le dă afară. Azi aşa, mâine aşa, nu a mai ţinut şi a cedat. Ăsta este motivul pentru care şi-a luat zilele, pentru aceşti oameni care se fac cu vile, maşini şi au copii în străinătate, iar rudele lor nu mai ştiu pe unde au conturile. Noi, ăştia de rând, ne ducem unul câte unul. Era o femeie care nu se plângea, suferea în interior. Şi soţia mea a lucrat tot la doamna asta şi a avut aceleaşi probleme. Ca patron trebuia să aibă o rezervă pentru un amărât. Unui amărât îi dai de la tine 600 de lei şi îi pui înapoi luna următoare”, spunea fratele femeii, Anton Lungu.
Cel mai lovit este Sorin Lazăr, soţul Ştefanei, şi cele două fiice ale lor. „Am o fată de 22 de ani care este studentă şi este cu transplant renal şi are nevoie de medicamente. Solicita mereu, venea plângând acasă pentru că îi spunea mereu «mâine ţi-i dau, mâine ţi-i dau», şi apoi îşi închidea telefonul. Încet-încet, o vedeam cum intra în depresie. N-am vrut s-o mai las să meargă la serviciu, am încurajat-o. Cu o seară înainte am stat de vorbă şi prin altcineva, prietenă cu doamna şi cu mine, şi i-a promis că îi dă salariul în avans pentru două luni. Îi trimite mesaj a doua zi că într-o zi două îi trimite salariul; asta a dus la depresie. M-a sunat să-mi spună că a primit mesaj şi de la ora 14:00 nu mi-a mai răspuns la telefon. La 15:10 trebuia să ajungă acasă şi nu a venit. Am intrat în panică, am dat telefon la recepţie, la căminul la care lucra. Am ajuns o dată cu directorul Universităţii şi am verificat toate camerele. La panoul de incendiu nu exista decât extinctor, nu era o lopată, ceva. Am mers la o firmă de lângă cămin, am spart uşa şi am găsit-o legată de chiuvetă. Numai din cauză că nu şi-a luat banii. Plângea şi spunea că nu mai ştie ce să facă”, a spus Sorin Lazăr, soţul femeii.
