29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Libertatea, Bismarck, Wasa şi alte sute de modele au cucerit Mila 80
Libertatea, Bismarck, Wasa şi alte sute de modele au cucerit Mila 80

Zilele acestea, în sala mare a Universităţii "Dunărea de Jos" s-a dat startul celei de-a doua ediţii a Campionatului Naţional de Navomodelism - Machete care se desfăşoară, de anul trecut, la Galaţi, după ce an de an a avut loc la Constanţa.
232 de modele concurează la această ediţie, iar cluburile expozante sunt cele tradiţionale, dintre care cele mai reprezentative provin din Timişoara, Suceava, Medgidia, Constanţa, Bucureşti şi, bineînţeles, Galaţi. „Din păcate, clubul din Bacău lipseşte anul acesta din concurs. De menţionat, însă, o machetă de calibru al unui sportiv constănţean. Mai sunt câteva machete noi care ţin ştacheta ridicată în concurs, cum ar fi cea a cuirasatului Bismarck, care aparţine clubului universitar din Galaţi şi este o reuşită a colegului meu, Dan Ciosu, după o muncă laborioasă de circa 3 luni de zile", ne-a declarat unul dintre organizatori, Gabriel Vasile. Şi el, membru al singurului club de navomodelism din Galaţi, care funcţionează în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, concurează cu câteva modele în miniatură, printre care trebuie amintite două variante ale monitorului „Bucovina”, realizate la o scară, am putea spune, microscopică.
Ca noutate, printre exponate se regăseşte şi celebrul iaht regal „Libertatea”, care zeci de ani a tronat la malul Dunării, fiind considerat mândria Galaţiului până când anumiţi guvernanţi au hotărât, pe nepusă masă, să-l vândă „la fier vechi”, chipurile pentru că reabilitarea şi întreţinerea lui ar fi costat prea mult. Nava există, în continuare, în mărime naturală, sub altă denumire, şi este considerată o bijuterie navală, iar gălăţenii trebuie să se mulţumescă să privească doar la machetele sau fotografiile care o reprezintă, când şi când, în diverse expoziţii.
Potrivit regulamentului de organizare a concursului, navomodelele expuse sunt împărţite în şapte clase distincte, fiecare cu câte două-trei subclase. Este vorba despre nave din clasa C1 - velatură, C2 - nave cu motor, C3 - secţiuni de navă, C4 - micromachete realizate la scări 1:250 - 1:1250, C5 - nave în sticlă, C6 - kituri realizate de diverşi producători şi C7 - machete din carton. Potrivit organizatorilor, clasele C6 si C7 sunt introduse recent în campionat de reprezentanţi din ţările nordice, ca o consecinţă a faptului că oamenii nu mai manifestă răbdare în proiectarea şi realizarea de la zero a micilor machete, şi nici nu mai au suficient timp pentru o activitate care solicită extrem de multă migală şi atenţie. Consursul se va încheia într-un cadru festiv, la sfârşitul acestei săptămâni, după jurizare şi afişarea listei cu punctajul obţinut de fiecare expozant şi machetă în parte.


Articole înrudite