Este probabil cel mai faimos şi mai preţuit obiect din cadrul tuturor ciclurilor de legende medievale ale Europei Occidentale. Simbolismul şi importanţa sunt atât de mari încât călătoria iniţiatică a găsirii sale este povestită şi răspovestită în multe limbi şi culturi europene. Căutarea acestui sacru obiect pare a fi o tendinţă universal înnăscută a fiinţei omeneşti care este atrasă de reunirea cu Divinitatea. Potirul sau pocalul Graalului este şi astăzi subiectul a numeroase studii şi cercetări, precum şi un obiect omniprezent în literatura şi cinematografia de factură medieval-fantastică.
Cupa lui Hristos
Din punct de vedere istoric şi religios, Sfântul Graal este celebrul potir din care a băut Mântuitorul în seara Cinei cea de Taină, atunci când a mâncat pentru ultima oară în mijlocul apostolilor. Tot despre el se crede că este unul şi acelaşi cu vasul în care a ţâşnit sângele lui Hristos atunci când a fost străpuns cu lancea în coastă în timp ce era răstignit pe Cruce. A fost dintotdeauna asociat cu începuturile creştinismului în vestul Europei, făcând parte, alături de presupusa lance care l-a străpuns pe Hristos, plus giulgiul în care ar fi fost învelit trupul Lui după ce a fost coborât de pe Cruce, dintre obiectele cărora li se acordă şi în prezent o mare importanţă în cadrul cultului romano-catolic. Prin comparaţie, cultul ortodox nu i-a acordat prea multă atenţie, parţial pe baza deosebirilor dintre dogme şi practici religioase.
Ca o adăugire la importanţa sa în cultura şi simbolismul medieval apusean, însăşi denumirea sa, Graal, are o sorginte celtică, precreştină, provenind se pare din franceza veche, unde Graal sau Greal avea sonorităţi similare cu Grazal din provensala veche şi Gresal din vechea limbă catalană. Oricare dintre aceşti termeni desemnează un vas, cel mai probabil o cupă.
Există şi o variantă conform căreia termenul ar proveni din latină, fiind preluat prin extensie din greaca veche, unde Kratos s-a transformat succesiv în Cratalis, Gradalis şi Gradale. Conform autorilor medievali (în speţă Kyot Provensalul), Sfântul Graal avea o origine cel puţin interesantă. Astfel, la începuturile sale Sfântul Graal ar fi fost nici mai mult, nici mai puţin decât o nestemată verde (lapis exilis) care împodobea coroana îngerului Lucifer înainte de rebeliunea sa faţă de Dumnezeu. Într-o alegorie simbolică absolută, destinul pietrei semnifică modul în care Divinul resfinţeşte chiar şi pe cel mai pângărit obiect material. Căci în timpul luptei din Ceruri în urma căreia Lucifer şi îngerii care trecuseră de partea lui au fost biruiţi, nestemata verde i-a căzut viitorului stăpân al tuturor demonilor din coroană, pentru a ajunge pe pământ unde a fost în chip miraculos descoperită şi din ea a fost făurit pocalul sacru Graal. La nivel ezoteric întregul sens al întâmplării ne revelează, de fapt, că sufletul omenesc, care a primit de la Lucifer Eul său cu setea de nestins a individualităţii în creştere continuă, se va umple încet-încet de iubirea divină. Pentru oamenii recent creştinaţi din Europa Apuseană, Graalul a acţionat ca un instrument catalizator al proaspetei religii, căci odată ce se presupunea că vasul sfânt conţinuse sângele lui Hristos, acesta menţinea încă o parte din rezonanţa Sa divină. Graalul avea deci puteri vindecătoare nelimitate şi era un obiect prin care se transmitea însăşi harul divin.
Vasul cel nepreţuit
În vechea literatură medievală europeană, Sfântul Graal este şi moştenitorul, dacă nu cumva chiar continuatorul funcţional a două mari talismane ale religiei celtice precreştine: Cazanul lui Dagda şi Cupa Stăpânitorului. Acest detaliu explică parţial de ce acest obiect miraculos este reprezentat uneori ca o simplă tipsie purtată însă de o fecioară. În legendele referitoare la Cavalerii Mesei Rotunde, Graalul are puterea de a oferi fiecăruia dintre ei mâncarea favorită, iar sub acest aspect simbolismul său se suprapune cu cel al cornului abundenţei. Printre numeroasele sale calităţi, în afară de aceea de a oferi darul vieţii, se mai numără şi capacitatea de a ilumina spiritual, precum şi accesul la forţa invincibilă în bătălii şi conflicte. Pentru exegeţi şi cercetători de talia lui Carl Jung, Graalul simboliza acelaşi deziderat căutat de cavalerii medievali: anume desăvârşirea interioară căutată (conştient sau nu) tot timpul de către oameni.
Descifrat în cheie iniţiatică, Sfântul Graal reprezintă concomitent pe Hristos jertit pentru oamenire şi totodată potirul de la Cina cea de Taină, cel plin de harul divin dăruit de Mântuitor discipolilor săi, şi în cele din urmă potirul liturgic care conţine sângele lui Hristos. Potrivit tradiţiilor, masa pe care se afla potirul este concomitent, piatra de pe Sfântul Mormânt, masa celor doisprezece apostoli şi în cele din urmă, altarul pe care are loc sacrificiul zilnic. Aceste trei mari realităţi, Răstignirea, Cina cea de Taină şi Euharistia sunt inseparabile şi, din acest motiv, ceremonia Graalului constă în revelarea lor, oferind actului împărtăşaniei cunoaşterea lui Hristos şi participarea iniţiatului la jertfa mântuitoare. Prima referire la existenţa sa apare relativ târziu, undeva între anii 1180-1190, în celebrul poem medieval „Perceval” de Chretien de Troyes, un poet şi truver (trubadur) francez. Urmează menţionarea sa în scrierile lui Robert de Boron din anul 1190, ale lui Wolfram von Eschenbach, şi mai ales în relatările unui anonim călugăr cistercian care a trăit în jurul anului 1200. Toate aceste prime texte au încorporat legenda orginii Graalului cu ciclul epic al legendelor despe Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde. Unele versiuni ale legendei susţineau că Graalul era doar vasul din care a băut Hristos la ultima sa cină cu apostolii, vas care ar fi intrat apoi în posesia lui Iosif din Arimathea.
Conform celei mai cunoscute versiuni a legendelor referitoare la Graal, imediat după Înviere, Iosif din Arimathea împreună cu câţiva apostoli ar fi călătorit până în Britania, aducând acolo vasul din care a băut Iisus la Cină. Pelerinii s-ar fi stabilit în apropiere de Glastonburry, unde au construit o biserică în cinstea Fecioarei Maria, după care au aşezat vasul în altar. Întâmplările au fost adăugate legendelor mai vechi despre Regele Arthur, în versiunile ulterioare Graalul fiind ţinut într-un castel din Corbenic şi păzit de Regele Pescar, un descendent direct din spiţa lui Iosif din Arimathea. Cavalerii Mesei Rotunde trebuiau să descopere Graalul, dar vasul sfânt nu putea fi luat la sfârşit decât de către acei cavaleri cu suflete pure şi intenţii spirituale. Când Galahad, Perceval şi Borus, trei dintre cei mai destoinici cavaleri ai lui Arthur, au ajuns în cele din urmă la castel, acolo l-au găsit pe Regele Pescar rănit de moarte şi în mare nevoie de a fi salvat. Salvarea şi însănătoşirea sa se puteau îndeplini doar dacă oamenii lui Arthur răspundeau corect la întrebarea „La ce serveşte cupa Graalului?”
Se pare că Galahad a dat răspunsul aşteptat căci Regele Pescar s-a vindecat, iar regatul său şi-a redobândit strălucirea. Cei trei cavaleri s-au întors cu Graalul la Sarras un loc sfânt. Acolo, cavalerul Galahad a murit la scurt timp după ce a fost încoronat rege în Sarras, iar cavalerul Bors s-a întors în Camelot pentru a-i povesti lui Arthur călătoria lor.
Graalul din fiecare războinic
Extrapolând nu foarte mult, căutarea Sfântului Graal pretindea condiţii severe, căci Graalul se afla în apropierea fiecărui cavaler medieval pornit în căutarea sa, doar că era nevăzut de ochi omeneşti. Este nimic altceva decât drama orbirii în faţa realităţilor sprituale, dramă cu cât mai intensă cu cât credem mai sincer că le căutăm. Căci încă din acele vremuri, războinicii medievali au descoperit pe propriile fiinţe că omul este mai atent la dimensiunea materială a actului căutării decât la cea spirituală.
Maeştrii autentici ai vechilor ordine cavalereşti ştiau însă că actul căutării Graalului inaccesibil simbolizează în planul mistic aventura spiritului şi nevoia de interiorizare corectă, singurele cerinţe în măsură să deschidă porţile Ierusalimului ceresc, unde străluceşte potirul divin. Acei războinici europeni de odinioară ştiau că perfecţiunea stării omeneşti nu se cucerea neapărat cu lovituri de spadă, ca o comoară materială, cât prin transformarea, dramatică uneori, a spiritului. Casa Graalului nu era nimic altceva decât dimensiunea neexplorată a sufletului omenesc. De altfel, în multe variante ale legendei, sufletul cavalerului era asemuit unui castel sau biserici, iar Graalul era identificat cu vorbele Sfântului Pavel: „Eu nu mai sunt, Hristos vieţuieşte în mine”. Iată cum căutarea Graalului porneşte de la o bază păgână, de esenţă celtică, pentru a se definitiva într-un act pur creştin în esenţa sa.
Legendele Sfântului Graal mai arată şi faptul că graţia divină se coboară peste toţi cei care o caută, chiar dacă nu au crezut în ea la începutul căutărilor lor.
Chiar şi în vremurile actuale, căutarea Graalului constituie un subiect important, prezent sub forme variate în multe nuvele, scenarii, filme şi seriale TV.
