Verighetele sunt seturi de câte două inele identice ca model şi făcute din acelaşi metal, în acelaşi timp. Astfel, cele două verighete sunt de fapt un singur inel în momentul creării. Ele simbolizează legătura dintre soţ şi soţie, stabilită în momentul căsătoriei. Din acel moment, verighetele vor fi purtate de cei doi toată viaţa.
Verighetele datează încă din vechiul Egipt, de aproximativ 4800 de ani. Pe vremea aceea, simbolistica inelelor făcea referire la legătura supranaturală şi la dragostea celor doi. Mai târziu, întâlnim un obicei asemănător la romani. Faptul că o fată accepta inelul de logodnă era un semn că este de acord să rămână toată viaţa alături de cel care i l-a oferit şi că din acel moment ea nu mai este liberă. Mai mult decât atât, acceptarea inelului avea o valoare legală în celebrarea cununiei.
Astăzi, verighetele au valoare religioasă, ele făcând parte din ceremonialul cununiei religioase, în biserică. Săvârşirea Tainei Nunţii este precedată de Logodna religioasă. Tema principală a slujbei Logodnei este credincioşia, concretizată în schimbul de verighete între cei doi miri. Deşi există mai multe tradiţii de schimbare a inelelor, în Biserica Ortodoxă Română acest lucru se întâmplă astfel: preotul pune pe degetul mirelui inelul miresei, iar pe degetul miresei — pe cel al mirelui. Apoi naşul, luând inelul de la mireasă, îl pune la mire, pe inelarul de la mâna stângă, în timp ce naşa, luând inelul de la mire, îl pune la mireasă, tot pe inelarul de la mâna stângă. Inelul este înţeles ca semn al făgăduinţei pe care Dumnezeu o face oamenilor.
Verighetele nu trebuie neapărat să fie din aur. Romanii, spre exemplu, foloseau fierul, care simboliza putere. În secolul al III-lea a fost înlocuit cu argintul şi cu aurul, pentru că acestea îşi menţineau strălucirea în timp.
Majoritatea persoanelor poartă verigheta pe mâna stângă. Cu toate acestea, unii europeni o poartă pe mâna dreaptă, în vreme ce unele femei din ţările scandinave poartă trei inele, unul de logodnă, altul pentru căsătorie şi al treilea după ce devin mame. Evreicele poartă verigheta pe degetul arătător pentru că acesta este degetul cu care urmăresc Torah-ul atunci când citesc. Puritanii refuzau să poarte verighete pentru că, în concepţia lor, bijuteriile erau o dovadă de frivolitate. Cu toate acestea, în perioada colonială, îşi ofereau în dar degetare de nuntă, cadou acceptat de biserică. După nuntă, tăiau vârful degetarului şi creau astfel inele. Indiferent de cultură sau de perioada istorică, oamenii au recunoscut întotdeauna importanţa simbolizării uniunii lor prin inele.
Există mai multe teorii care încearcă să explice de ce verigheta este purtată cu preponderenţă pe inelar. Atât egiptenii cât şi romanii considerau că prin acest deget trecea o venă (vena amoris) direct spre inimă. În Anglia medievală, mirele trecea verigheta pe degetul mare, apoi pe arătător şi apoi pe cel mijlociu, spunând: 'În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh'. Apoi punea verigheta pe următorul deget disponibil, şi anume — inelarul. Această practică a fost oficializată în 1500, în ''The Book of Common Prayer''.
Odată cu trecerea timpului, tradiţiile se schimbă. Astăzi, nu numai femeile poartă inele-verighetă, ci şi bărbaţii acceptă să poarte această emblemă a legăturii familiale cu soţia, ca simbol al iubirii, fidelităţii şi afecţiunii pe care le-o poartă. Bărbaţii nu poartă verighete de foarte mult timp. Până la mijlocul secolului al XII-lea, numai femeile purtau verigheta, amintind probabil de perioada în care erau considerate proprietatea bărbaţilor. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, bărbaţii au purtat constant verighete, ca simbol al căsătoriei şi al iubirii pe care o purtau soţiilor ce-i aşteptau acasă.
Purtarea verighetelor este un gest romantic, care denotă afecţiune şi respect şi care, din fericire, a supravieţuit în epoca modernă.
