Declin sever pentru turismul românesc în prima jumătate a anului 2026: A doua cea mai mare scădere din UE

Turismul din România se află într-un contrast puternic cu tendinţa de creştere înregistrată la nivelul Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026. Conform datelor Eurostat, în timp ce media europeană a numărului de înnoptări în spaţiile de cazare a crescut cu 1,7%, ţara noastră a raportat un recul semnificativ, de 6,7%. Aceasta reprezintă a doua cea mai severă scădere din blocul comunitar, fiind depăşită doar de Cipru (-7,7%), România numărându-se printre cele doar nouă state membre cu rezultate negative în acest interval.

La nivelul întregii Uniuni Europene, primele şase luni ale anului au adus 1,321 miliarde de înnoptări, în creştere faţă de cele 1,299 miliarde consemnate în aceeaşi perioadă din 2025. Dinamica pozitivă a fost condusă de state precum Irlanda (+14,6%), Malta (+9,9%) şi Slovacia (+5,9%). Motorul principal al creşterii la nivel european au fost vizitatorii străini, ale căror înnoptări au avansat cu 2,5%, un ritm de aproape trei ori mai rapid comparativ cu turiştii interni, care au înregistrat un plus de doar 0,9%.

În ceea ce priveşte atragerea vizitatorilor internaţionali, România se menţine la coada clasamentului european. Turiştii străini au generat doar 23% din totalul înnoptărilor de pe plan local, plasând ţara noastră în categoria statelor cu cea mai mică pondere a turiştilor nerezidenţi, alături de Germania (18,5%) şi Polonia (19,8%). La polul opus, destinaţii precum Malta (95,2%), Cipru (92,6%) şi Luxemburg (87,7%) depind aproape integral de turismul internaţional, care a reprezentat la nivelul întregii UE aproape jumătate (48,9%) din totalul înnoptărilor. (sursa stiripesurse.ro)

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp