28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Statul român preia compania Blue Air
Statul român preia compania Blue Air

Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va prelua 75% din acţiunile companiei, devenit astfel acţionar majoritar al companiei. „Am fost înştiinţaţi de începerea acestei proceduri, până la preluarea oficială va fi un proces pe care va trebui să îl parcurgem, nu ştim exact când se va finaliza”, spun pentru ZF reprezentanţii Blue Air.

Preluarea a 75% din acţiunile companiei era una dintre garanţiile pentru ajutorul de stat în valoare de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la statul român. Din împrumutul de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la EximBank cu garanţia statului, compania aeriană nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata acestora încă din noiembrie 2021.

În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie, informează ZF.ro.


Articole înrudite