Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, 25 septembrie 2018, în cadrul audierii din Comisia de Apărare din Senat, că preşedintele Klaus Iohannis s-a antepronunţat atunci când a declarat că Jandarmeria a acţionat violent, iar ulterior şi-a încălcat atribuţiile cerându-i procurorului general să se sesizeze, informează Mediafax."Cu tot respectul…
Campania de ecologizare iniţiată de "Let’s do it, Romania!", ce s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la nivel naţional, a avut rezultate pe măsură şi în Galaţi. Principalul scop al acestei campanii a fost acela de a conştientiza populaţia României cu privire la pericolul pe care îl reprezintă poluarea asupra…
Tinerii frumoşi şi liberi din USR au tot făcut ei tot ce le-a trecut prin cap pentru a se remarca în Parlament, au tot strâns semnături pentru campanii precum #farapenali, dar au uitat să-şi mărească efectivele de membri de partid. Iată că vine referendumul peste ei şi n-au pe cine…

PNL vrea introducerea votului electronic

Scris de Joi, 20 Septembrie 2018

PNL va depune în Parlament un proiect de lege, care prevede extinderea votului prin corespondenţă şi introducerea votului electronic, a anunţat, joi, 20 septembrie 2018, deputatul PNL, Gabriel Andronache, care a precizat că în privinţa votului electronic se va proceda ca la cel prin corespondenţă, informează Mediafax.„Prin noua iniţiativă legislativă…
Zilele trecute a avut loc în întreaga ţară campania de ecologizare iniţiată de "Let’s do it, Romania!". Principalul scop al acestei campanii a fost acela de a conştientiza populaţia României cu privire la pericolul pe care îl reprezintă poluarea asupra mediului. Acţiunea iniţiată de "Let’s do it, Romania!" reprezintă un…
Colegiul Director Judeţean al PNL Galaţi se întruneşte duminică, 16 septembrie 2018. Dar ca orice colegiu director care a uitat ce e prestanţa, nu se întruneşte în vreo sală de conferinţe, vreun birou sau un sediu de partid, ci direct la cârciumă, căci acolo se fac şi se desfac iţele…
Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL / PPE) a efectuat o vizită la o fermă de porcine şi fabrică de carne din Tulcea. „Pagubele cauzate de pesta porcină africană cresc de la o zi la alta, iar Tulcea este unul dintre cele mai afectate judeţe. De aceea, am depus în 30…
Parlamentul European a votat miercuri, 12 septembrie 2018, în vederea demarării procedurii de sancţionare a Ungariei pentru încălcarea regulilor democratice. Majoritatea parlamentarilor europeni au susţinut moţiunea de a activa Articolul 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei. Raportul „Sargentini”, numit astfel după iniţiatoarea sa, a fost aprobat ”pentru” de 448 de…
Un proiect aşteptat de gălăţeni, dar şi de locuitorii din judeţele limitrofe, va deveni realitate în curând. Lucrările la podul peste Dunăre care va lega judeţele Galaţi şi Brăila de judeţul Tulcea vor începe până la finalul acestui an. Este o investiţie majoră pentru regiunea noastră care va facilita legătura…
Preşedintele PSD Galaţi, dar şi liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a ieşit cu declaraţii live pentru caleaeuropeana.ro, imediat după sesiunea plenară pentru a condamna declaraţiile lui Manfred Weber referitoare la România. Europarlamentarul german susţinut de cancelarul Angela Merkel pentru a fi următorul şef al Comisiei Europene, spune…
Votul Senatului de a revizui Constituţiea privind căsătoria între un bărbat şi o femeie pune capăt unei îndelungi aşteptări a societăţii, susţine Coaliţia pentru Familie, aducând mulţumiri senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-şi poată exprima opinia prin referendum, informează Mediafax. “Votul de ieri, 11 septembrie 2018, din Senatul…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, 12 septembrie 2018, decretul privind desemnarea vicepremierului Viorel Ştefan în funcţia de ministru interimar al Cercetării şi Inovării.De asemenea, şeful statului a semnat şi decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Nicolae Burnete de la Ministerul Cercetării şi…
Prima zi a noului an şcolar este una plină întotdeauna de emoţii, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii şi adolescenţi. Sunt încrezător în reuşita tinerilor, deoarece şansele lor la un viitor mai bun sunt astăzi mai mari decât în trecut, iar acestea sunt oferite în special de educaţie. Educaţia…
Sunt foarte multe păreri care apar în ultima perioadă cu privire la evoluţia economică a României. Zilele acestea se discută despre faptul că reprezentantul FMI pentru România dădea avertismente cu privire la evoluţia economică a ţării noastre. Este puţin straniu să primim avertismente din partea reprezentanţilor FMI, cei care în…
Noua sesiune parlamentară a început astăzi (n.r. - 03 septembrie) cu anunţarea componenţei grupurilor parlamentare şi a reprezentanţilor partidelor în conducerile celor două camere. Astfel, la Camera Deputaţilor, reprezentantul USR, Bogdan Rodeanu, a fost ales unul dintre viceliderii grupului parlamentar. Surpriza a apărut la PNL, unde deputatul Victor Paul Dobre,…
Săptămâna trecută, tinerii din ALDE s-au întâlnit la Şcoala Politică de Vară TLDE având ca temă libertatea şi democraţia. Şcolile de vară oferă ocazia de a avea dialoguri relaxate şi de a oferi o perspectivă optimistă despre viitor. „Şi există numeroase motive de optimism: România are în continuare una din…
Iniţiatorul proiectului este penelistul Alexandru Şerban împreună cu ceilalţi consilieri liberali, iar proiectul a întrunit majoritatea voturilor celor prezenţi. "Acesta este un prim pas al Galaţiului spre un oraş de tip SMART, un pas prin care intrăm, în sfârşit, în era conectivităţii", se arată într-un comunicat PNL Galaţi. Programul Waze…
Gabriela Firea va fi audiată marţi, 04 septembrie 2018, la ora 11.00, de către procurorii Parchetului General, în dosarul deschis în urma protestelor din 10 august, a confirmat primarul general, pentru Mediafax.De altfel, într-o altă declaraţie susţinută duminică, Gabriela Firea a apărat-o pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, o apropiată a…
Pagina 8 din 111