28 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul Concurenţei, în control la marile lanţuri de magazine
Consiliul Concurenţei, în control la marile lanţuri de magazine

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a şase mari lanţuri de retail care activează pe piaţa comercializării produselor alimentare din România, cu accent pe segmentul lactatelor. Acţiunile s-au desfăşurat în cadrul cercetărilor aprofundate privind respectarea prevederilor Legii nr. 81/2022 referitoare la practicile comerciale neloiale în lanţul de aprovizionare agricol şi alimentar, în relaţiile dintre marii retaileri şi producătorii de lapte şi produse lactate.

Retailerii vizaţi comercializează produse de consum curent preponderent alimentare, prin formate de magazine tip cash & carry (Metro Cash & Carry România S.R.L., Selgros Cash & Carry S.R.L.), hypermarket (Auchan România S.A., Carrefour România S.A., Kaufland România S.C.S.) şi supermarket (Mega Image S.R.L.).

Inspecţiile au fost declanşate în urma informaţiilor obţinute în cadrul studiului aflat în derulare privind piaţa laptelui şi a produselor lactate. Indiciile preliminare diferă de la un retailer la altul şi vizează, printre altele, posibile practici precum nerespectarea termenelor de plată pentru produse perisabile, impunerea unor termene de reziliere sau delistare mai scurte decât cele prevăzute de lege, aplicarea cumulativă de remize şi risturne ce pot depăşi plafonul de 20% stabilit de lege, întârzierea recepţiei şi întocmirea documentelor aferente, precum şi impunerea unor plăţi pentru listarea produselor ori delistarea în scopul de a pune presiune asupra furnizorilor.

Legea nr. 81/2022 transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/633 şi are ca scop prevenirea şi sancţionarea practicilor comerciale neloiale între comercianţi şi furnizorii de produse agricole şi alimentare. Inspecţiile, autorizate de Curtea de Apel Bucureşti, urmăresc obţinerea tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare asupra vinovăţiei companiilor.

În cazul constatării unor încălcări ale legislaţiei, companiile implicate riscă amenzi de până la 600.000 lei sau 1% din cifra de afaceri, iar autoritatea poate dispune măsuri pentru interzicerea faptelor.

Foto: Shutterstock


Articole înrudite