25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consilierii locali au adoptat propunerea de buget pentru 2012, votând şi toate punctele aflate pe ordinea de zi. Şedinţa a fost una scurtă, iar luările de cuvânt au ţinut de comunicarea firească, chiar dacă unele au fost contradictorii. Au existat voci (în genere cele portocalii) care s-au opus alocării de fonduri pentru Talcioc, Apaterm, Transurb. Bugetul iniţial al urbei pentru 2012 este de circa 125 de milioane de euro (540.051.000 de lei).
Vot împotriva lui Melinte
Decizia istorică luată de consilieri, aşteptată de ani de zile, a privit Muzicalul. Artiştii au venit din nou în forul local şi au cerut consilierilor să facă ordine cu adevărat în instituţia lor. Florin Melinte, care a terorizat artiştii Muzicalului mai bine de un deceniu, va trebui să plece din instituţia de cultură. Decizia a fost luată prin acordul consilierilor locali, care au oferit 24 de voturi pentru, în şedinţa ordinară aferentă lunii ianuarie. Decanul Facultăţii de Arte din Galaţi, Teodor Niţă, a fost ales să conducă interimar teatrul. Primarul Dumitru Nicolae şi-a susţinut şi de această dată protejatul, pe Florin Melinte, care îşi instalase ilegal un birou în instituţia de cultură şi semna documente ca director general spunând că nu ar avea aprobarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru organizarea concursului, însă consilierii au fost de această dată fermi în decizia de a pune lucrurile într-un făgaş al normalităţii.
Artiştii pot respira cu adevărat uşuraţi, cu speranţa că în sfârşit a venit rândul plecării celui care i-a condus, ridicându-se dintre ei. Această „izbăvire” se produce după ce, din păcate, oraşul şi instituţia de cultură au pierdut foarte multe valori, mulţi dintre artişti mutându-se efectiv din oraş, alţii preferând să îşi câştige existenţa prin restaurante, doar pentru a-şi găsi liniştea sufletească. Actul de creaţie nu se poate produce sub umbrela terorii, căci, asemeni unei plante, are nevoie de soare, condiţii propice, pentru a înflori şi a ne oferi notele cele mai subtile şi suave ale esenţei sale.


Articole înrudite