29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Modificări importante în privinţa legislaţiei referitoare la deşeurile din România!
Modificări importante în privinţa legislaţiei referitoare la deşeurile din România!

Ieri a fost votat în Parlament proiectul de Lege privind aprobarea OUG 125/2022 pentru modificarea şi completarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Aceste modificări vizează calcularea contribuţiilor datorate Fondului de mediu pentru ambalaje, deşeuri de ambalaje şi anvelope uzate, limitarea răspunderii financiare a OIREP şi obligarea colectorilor/valorificatorilor/salubriştilor la constituirea unei garanţii în favoarea Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Prin forma adoptată în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi prin votul dat de Parlament sunt eliminate prevederile discriminatorii şi cele care produceau inechităţi. "Discuţiile pe care le-am purtat în cadrul comisiei, dezbaterile pe care le-am avut cu toţi actorii implicaţi, au avut drept obiectiv să ne asigurăm că legislaţia naţională de mediu este în concordanţă cu nevoile tuturor părţilor. Numai prin dialog putem face modificările care sunt absolut necesare pentru mediul înconjurător. Îmbunătăţirea legislaţiei naţionale şi, implicit, generarea de soluţii pentru mediu şi pentru oameni sunt priorităţile mandatului meu de preşedinte al Comisiei pentru mediu din Camera Deputaţilor", a declarat George Stângă, preşedintele PNL Galaţi.


Articole înrudite