
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat luni, 05 ianuarie 2026, că au fost reduse cu 30% cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale în 2025, mai mult decât s-a angajat în luna iulie.
‘Cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale în 2025 au fost reduse cu 30%, adică 30 de milioane de lei, mai mult decât m-am angajat în iulie’, a precizat şeful statului pe pagina sa de Facebook.
Pe 14 iulie 2025, într-o conferinţă de presă, Nicuşor Dan anunţa că Administraţia Prezidenţială îşi va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară.
‘În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administraţia Prezidenţială va propune o reducere cu 20% a bugetului propriu, pentru a participa la acest efort colectiv’, spunea şeful statului.
Această reducere, preciza el, reprezintă aproximativ 20 de milioane de lei.
Ulterior, la finalul lunii septembrie, preşedintele Nicuşor Dan anunţa că a transmis Executivului, în contextul rectificării bugetare, că Administraţia Prezidenţială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul alocat pentru anul 2025.
‘În luna iulie am spus că Administraţia Prezidenţială va contribui la efortul de austeritate printr-o reducere reală a propriului buget, nu prin gesturi simbolice. La rectificarea bugetară publicată ieri, am transmis Guvernului că Administraţia Prezidenţială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul alocat pentru anul 2025. Asta înseamnă aproximativ 17% din creditele bugetare, o reducere serioasă, rezultat al unei analize atente a cheltuielilor instituţiei’, scria Nicuşor Dan, pe 30 septembrie, pe pagina sa de X.
Şeful statului afirma la acea vreme că este normal ca Administraţia Prezidenţială să participe la acest efort colectiv, în contextul restrângerilor bugetare.
‘Ştiu că pentru mulţi români vremurile sunt grele şi cred că statul trebuie să dea primul exemplu de responsabilitate. E normal ca şi Administraţia Prezidenţială să participe la acest efort colectiv. Nu putem cere eforturi de la oameni fără ca statul să fie primul care le face. Nu e un gest politic, e o chestiune de bun-simţ. Mergem înainte cu un angajament ferm pentru un stat mai suplu, mai eficient şi mai aproape de oameni’, a mai scris preşedintele pe pagina de socializare.
Administraţia Prezidenţială a informat tot atunci, într-un comunicat transmis AGERPRES, că, ‘în contextul măsurilor de responsabilizare fiscală asumate de Guvernul României şi al nevoii generale de reducere a cheltuielilor bugetare, Administraţia Prezidenţială îşi onorează angajamentul anunţat în luna iulie de preşedintele Nicuşor Dan’.
‘Cu ocazia rectificării bugetare, Administraţia Prezidenţială a transmis oficial Ministerului Finanţelor decizia de a returna 17.500.000 lei din creditele bugetare alocate iniţial în anul 2025. Această reducere semnificativă reflectă angajamentul preşedintelui faţă de un stat mai suplu, mai eficient şi solidar cu cetăţenii. Deşi obiectivul iniţial era o reducere de 20 de milioane de lei, suma de 17,5 milioane de lei reprezintă un efort real, rezultat al unei analize riguroase a cheltuielilor instituţiei. Administraţia Prezidenţială îşi va continua evaluarea internă a costurilor, în vederea menţinerii unui standard înalt de eficienţă administrativă, fără a afecta funcţionarea instituţiei sau angajamentele internaţionale ale României’, se preciza, la acea vreme, în comunicatul citat.
Foto: Nicuşor Dan/facebook.com







Pingback: Lege promulgată: Un contribuitor poate obţine maxim 30% din cota la pensia privată - Monitorul de Galati