06 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rareş Bogdan, audiat la DNA în dosarul primului mare tun dat în pandemie
Rareş Bogdan, audiat la DNA în dosarul primului mare tun dat în pandemie

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a fost audiat, joi, la DNA, în dosarul privind achiziţiile făcute de Romarm în pandemie, când statul a dat aproape două milioane de dolari pentru echipamente de producere a măştilor, care s-au stricat după punerea în funcţiune.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că europarlamentarul Rareş Bogdan a fost chemat la audieri la DNA în calitate de martor.
Ulterior, întrebat de jurnalişti, la finalul unei şedinţe a PNL, Rareş Bogdan a susţinut că nu are nicio legătură cu acest dosar şi că nu îl cunoaşte pe fostul şef al Romarm Gabriel Ţuţu.
„În dosarul Romarm, am fost întrebat, am răspuns sincer şi direct, în câteva fraze. Nu am avut nicio legătură cu numirea lui Ţuţu la Romarm, nu l-am cunoscut. Dar am atras atenţia că din noiembrie 2019 pe telefonul meu si al altor colegi am primit sute, mii de CV-uri, dar asta nu înseamnă că eu m-am ocupat de numiri”, a susţinut Rareş Bogdan.
La sfârşitul lunii martie, în acest dosar a fost audiat la DNA şi fostul lider al PNL Ludovic Orban, care era premier la momentul în care în România a izbucnit pandemia de COVID-19. Orban a susţinut, la ieşirea de la audieri, că nu are nicio legătură cu achiziţiile şi că a aflat din presă la acel moment că utilajele s-au stricat şi i-a cerut explicaţii ministrului Virgil Popescu.
În acest dosar, fostul şef al Romarm Gabriel Ţuţu este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă în formă continuată, fals intelectual în legătură cu achiziţii de maşini de fabricare a măştilor sanitare şi de măşti sanitare neconforme în timpul pandemiei. El este cercetat sub control judiciar, alături de Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, acuzat de cumpărare de influenţă. Conform DNA, acesta ar fi acceptat condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, directorul Romarm.

Ce spune DNA despre achiziţiile din pandemie

„1. Pe fondul pandemiei generate de COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (Victor Piţurcă - n.r.), în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică (ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie).
Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate mai sus, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului).
2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.
În schimbul acestor „servicii” Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens.
În contextul menţionat mai sus, Gabriel Ţuţu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a transmis atunci DNA.
Romarm este o companie a statului din industria de apărare. HotNews.ro a scris în mai 2020 cum Guvernul de atunci, condus de Ludovic Orban, s-a gândit că ar fi bine să îşi extindă obiectul de activitate prin producerea de măşti de protecţie, pentru a nu mai depinde de importurile din China.
În aprilie 2020, Guvernul anunţa că Romarm a început producţia de măşti. Dar totul a durat foarte puţin, deoarece utilajul de producere s-a stricat încă din primele zile. Culmea este că acel utilaj în valoare de 1 milion de dolari a fost importat din China.
La sfârşitul lunii aprilie 2020, ministrul economiei Virgil Popescu anunţa că Romarm a început producţia, motiv pentru care pe 29 aprilie premierul de atunci Ludovic Orban s-a dus în vizită la fabrică. Aceea a fost şi ziua în care linia de producţie a funcţionat. Imediat după vizită, s-a stricat.


Articole înrudite