29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Marian Popa, vicepreşedintele PNÞ-CD, acuză exercitarea unor presiuni de la nivel înalt asupra ţărăniştilor, punctual pentru cazul Cogealac. Popa îşi aminteşte că la fiecare şedinţă de la nivel central, fostul lider naţional, Marian Petre Miluţ, le mărturisea că trebuie să rezolve chestiunea Cogealac în favoarea CEZ, care venea cu un proiect ce implica o finanţare de circa 1 milion de euro, faţă de grupul spaniol Iberdrola a căror investiţie este de peste 3 milioane de euro. Ulterior ţărăniştii s-au trezit cu demisia lipsită de orice explicaţie a lui Miluţ. Popa a precizat: „Nişte oameni (printre care primarul localităţii Cogealac, Cati Hristu - n.r.) stau după gratii datorită presiunilor lui Boc şi ale lui Blaga. (...) Acest guvern corupt se ocupă cu arestarea oamenilor care respectă legea.” Þărănistul a adăugat: „Scandalul este deja diplomatic”. Popa se gândeşte chiar la o plângere penală pe care ţărăniştii să o depună contra premierului şi ministrului Vasile Blaga. 
Popa a comentat că firma CEZ ar trebui adusă la Galaţi de către Mircea Toader, dacă cehii sunt atât de apreciaţi, iar liderul deputaţilor PDL este bine intenţionat. În acest mod Mircea Toader ar avea ocazia să îşi realizeze un vis mai vechi - apariţia unui parc eolian în judeţul nostru. Popa a declarat: „De ce nu îi aduce dl. Toader pe cehi aici la Galaţi, pentru că în 2004 vroia să facă un parc eolian. De ce nu îi aduce aici dacă e atât de bine intenţionat?!”
Reamintim cititorilor noştri că Marian Popa este unul dintre cei trei protestatari care l-au atacat cu roşii şi ouă pe premierul Boc în timp ce vizita Galaţiul, din cauza pericolului inundării oraşului de apele Dunării.


Articole înrudite