02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vicepreşedintele PC Bogdan Ciucă a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unei legi iniţiate de PC privind scutirea de la plata penalităţilor la întreţinere generate de suma restantă a proprietarilor care îşi achită integral cotele de contribuţie în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ciucă a precizat, într-o conferinţă de presă, că aceste prevederi se vor aplica familiilor al căror venit net lunar pe membru de familie, respectiv al unei persoane singure, nu depăşeşte suma de 1.000 lei. Bogdan Ciucă a menţionat că nu vor beneficia de această lege românii bogaţi ci românii care, de bună credinţă, vor să plătească dar nu au cu ce. "La această dată, foarte mulţi români şi datorită crizei, şi datorită pierderii locului de muncă au acumulat datorii la întreţinere, care sunt datoriile cu titlu de bază, şi pentru că nici acestea nu au fost achitate la timp, acestea au generat penalităţi, penalităţi calculate de multe ori aberant, nejustificat şi diferit de la o asociaţie la alta", explicat el.
Potrivit legii, prin cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalităţi.
"Am avut resurse politice să ştergem datorii uriaşe la societăţi private, la societăţi de stat pe care le-am făcut lipsite de datorii şi ulterior le-am vândut unor cunoştinţe mai apropiate sau mai puţin apropiate, clientelei politice sau neclientei politice (...). Credem că este momentul să avem aceeaşi putere şi resursă politică pentru a ajuta şi populaţia săracă din România", a spus el.
Legea mai prevede că sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform acestei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii.
Vicepreşedintele PC a mai precizat că iniţiativa legislativă, care a intrat în vigoare în data de 23 iulie, a fost susţinută, în Parlament, de toate grupurile parlamentare.


Articole înrudite