Strugurii, prin conţinutul ridicat de antioxidanţi, sunt soluţia pentru o sănătate de fier, un pahar cu suc de struguri pe zi putând înlocui paharul cu vin roşu recomandat tot zilnic, potrivit ...
Cele mai multe dintre alimentele din pacheţelul de mâncare adus de acasă devin până la ora prânzului atât de calde, fiind păstrate la temperaturi considerate nesigure, încât prezintă riscur ...
Pericolul oxidanţilor şi virtuţile vitaminelor în neutralizarea acestora şi în îmbunătăţirea stării de sănătate sunt puse la îndoială de numeroase studii, multe dintre ele prezentând r ...
Bugetul nu-ţi permite să treci pe la un medic estetician şi tocmai ai constatat că anii nu te-au iertat nici pe tine şi ai început să-ţi arăţi vârsta? Nu te panica, aproape nimic nu este ir ...
Pentru anul şcolar 2011-2012, Agenţia Naţională Antidrog a pregătit o serie de proiecte şi campanii de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor. Despre implicarea Centrului Antidro ...
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se va desfăşura între 20 şi 31 octombrie, este cel mai complex realizat după 1989 în România şi primul după intrarea în Uniunea European ...
Practicarea timp de 15 minute pe zi a unor exerciţii fizice ar putea creşte speranţa de viaţă cu trei ani, în timp ce privitul la televizor şase ore zilnic ar putea-o reduce cu cinci ani, arat ...
Ministerul Sănătăţii promovează în dezbatere publică proiectul de Lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Să ...
Creierul fetelor tinere este mai afectat de beţii decât cel al băieţilor de aceeaşi vârstă, potrivit unui studiu publicat în SUA, care avertizează că neuronii sunt afectaţi de consumul de a ...
Riscul ca un copil să sufere de autism este mai mare decât se credea până acum când unul dintre părinţi sau mai mulţi dintre fraţii sau surorile mai mari sunt deja afectaţi de acest sindrom ...
Măceşul (Rosa canina) creşte spontan în Europa, nord-vestul Africii şi vestul Asiei. Este cultivat în Statele Unite ca plantă medicinală, dar şi ca plantă pentru formarea perdelelor vegetale ...
Când aveţi de curăţat ceapă, nu vă grăbiţi să aruncaţi foile la coşul de gunoi, recomandă experţi spanioli care în cursul unei cercetări, publicate în Plant Foods for Human Nutrition, ...
Toate cele 61 de tipuri de brânză topită pe care le găsiţi la rafturile magazinelor din România conţin E-uri, avertizează Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Mai multe sau m ...
Abdula Gülten Nazare este preşedinta Comunităţii Turce, Filiala Galaţi. Născută la Galaţi, dar cu origini în Turcia, doamna Abdula Gülten Nazare declară că iubeşte la fel de mult cele dou ...
Programul Naţional "Biblionet – lumea în biblioteca mea" este în al treilea an de desfăşurare. Acest program este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates pentru o perioadă de 5 ani, ar ...
Cafeina poate preveni unele forme de cancer de piele, arată un studiu realizat pe şoareci, care explică mecanismul de protecţie la nivel molecular, informează AFP. Cercetători de la Facultatea d ...