
Pompierii militari din cadrul Stației Babadag au intervenit de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu violent izbucnit la un autoturism, chiar la intrarea în orașul Babadag. La fața locului s-au deplasat cinci subofițeri cu o autospecială de stingere. Militarii au acționat rapid, reușind să oprească extinderea flăcărilor la vegetația uscată din apropierea șoselei.
În momentul izbucnirii incendiului, în autoturism se aflau patru persoane, respectiv doi adulți și doi copii. Din fericire, toți pasagerii au reușit să iasă la timp din vehicul și nu au suferit vătămări corporale. Aceștia au fost evaluați de salvatori la fața locului, însă au refuzat îngrijirile medicale.
Autoturismul a suferit avarii considerabile, fiind distrus în limitele în care a fost găsit de echipajul de intervenție. În urma cercetărilor preliminare efectuate de specialiști, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la instalația mașinii.
Reprezentanții Compartimentului Informare și Relații Publice recomandă conducătorilor auto să verifice periodic instalația electrică a autovehiculelor în service-uri specializate. De asemenea, pompierii avertizează că la primele semne de fum, miros de ars sau scântei, șoferii trebuie să oprească imediat mașina în siguranță, să evacueze pasagerii și să apeleze numărul unic de urgență 112.