Bronzarea pielii începe să devină o obsesie pentru tot mai multe tinere. Tanorexia, aşa cum se numeşte această tulburare psihică, poate avea consecinţe grave mergând până la cancer de piele. La polul opus, tanofobia, mai puţin cunoscută, se traduce prin repulsia inexplicabilă faţă de soare. Şi aceasta poate avea implicaţii serioase.
Tanorexia şi tanofobia - obsesia pentru bronzarea pielii şi, respectiv, repulsia faţă de soare sunt două stări patologice generate de obsesia pentru o imagine perfectă, spun specialiştii. Cele două tulburări psihologice legate de atitudinea faţă de bronz sunt situate la poli opuşi, la extremele normalităţii, fiind excese care dăunează sănătăţii, atrag atenţia medicii.
“Tanorexia este preocuparea accentuată, necontrolată, obsesivă de a fi cât mai bronzat. În timp, ea poate afecta pielea producând diverse erupţii cutanate, îmbătrânire precoce a pielii sau cancer de piele. Persoana respectivă nu este mulţumită de aspectul fizic, dorind obsesiv, permanent să schimbe şi să îmbunătăţească modul în care arată. Din acest motiv, tulburarea mai este cunoscută ca "sindromul urâţeniei închipuite” ", explică, Camelia Keren Izsak, psiholog psihoterapeut.
Despre tanorexie a vorbit prima dată un grup de dermatologi, atunci când a publicat un studiu în care arată că frecventarea peste măsură a saloanelor de bronzat duce la o dependenţă similară cu cea a fumătorilor.
Razele ultraviolete ajung să genereze dependenţă
“Ceea ce este îngrijorător este faptul că cercetările în domeniu au arătat că femeile nu frecventează solarul doar pentru a da culoare pielii, ci pentru că ajung să fie dependente de razele ultraviolete (UVA şi UVB). Un studiu în acest sens a scos la iveală faptul că lumina artificială a solarului, pe lângă efectul bronzant, oferă şi o stare de bine, stimulând eliberarea de endorfine în creier. De aceea, apare dependenţa şi “nevoia” de a merge iar şi iar la solar. La această concluzie au ajuns cercetătorii, observând că simptomele renunţării la solar erau similare altor dependenţe, precum alcoolul, spre exemplu”, a declarat psihologul Daniela Ogiolan. Specialistul spune că tanorexia - obsesia pentru bronzarea pielii - face parte din categoria tulburărilor dismorfice, ceea ce înseamnă că persoana respectivă se vede altfel decât este în realitate sau decât o văd ceilalţi. “Mai mult, tulburarea dismorfică presupune o preocupare excesivă pentru propriile aparenţe, în ciuda asigurărilor venite atât din partea specialiştilor, cât şi din partea anturajului”, completează psihologul Ogiolan.
De aceeaşi părere este şi psihologul Claudiu Ganciu. "În ceea ce priveşte obsesia pentru bronz, cred că aceasta este similară preocupării pentru imaginea fizică, pentru frumuseţe şi imagine corporală. Pare legată de feminitate, indiferent dacă este manifestată la femei sau la bărbaţi. Poate să fie şi un comportament obsesional, pentru că presupune preocuparea pentru o imagine transmisă celorlalţi", a declarat anciu.
Persoanele tanorexice devin anxioase
În aceeaşi categorie a tulburărilor dismorfice se înscrie şi anorexia, cea care este legată de percepţia deformată a propriei imagini. “Simptomele tanorexiei se exprimă printr-o anxietate intensă, în cazul în care persoana în cauză ratează o şedinţă la solar. Alte semne sunt dorinţa de a intra în competiţie cu alte persoane la fel de bronzate sau mai bronzate, toleranţa scăzută la frustrare în legătură cu propria culoare care este percepută ca fiind prea albă, abuzul de produse autobronzante pentru a fi cât mai ciocolatiu”, explică psihologul Daniela Ogiolan.
De asemenea, specialiştii au observat că persoanele care suferă de tanorexie au o stimă de sine scăzută, nu sunt mulţumite de propriul corp (la fel ca şi cele anorexice), multe dintre ele fiind slabe şi dependente de nicotină. “De aceea, putem afirma că stima de sine a acestora este dependentă de reacţia celor din jur, de ce este la modă şi de ceea ce promovează podiumurile de frumuseţe. Pe lângă aceste aspecte, este vorba şi despre ceea ce promovează revistele pentru femei sau de nevoia de apartenenţă la un grup în care pielea albă nu se înscrie în standardele de frumuseţe acceptate”, completează psihologul Daniela Ogiolan.
Totodată, această problemă psihică poate cauza o deteriorare a vieţii sociale, profesionale, persoana nedorind să apară în public decât după bronzare la solar. "Spre exemplu, va refuza un serviciu în care activitatea poate să se desfăşoare afară sau va evita lucrul cu publicul, fiind convinşi că aspectul lor fizic nu este agreat de ceilalţi decât dacă ajung la anumite standarde (foarte bronzaţi)”, precizează psihologul Izsak.
Psihologii sunt de părere că şi vârsta are un rol important în declanşarea acestei fobii. "Aceste fobii apar, mai ales, la tinerii fragili, aflaţi în perioada de formare a imaginii de sine. Aceste persoane au o imagine nerealistă faţă de propriul corp, o imagine deformată, care este întreţinută şi de persoanele publice, mai ales manechine sau persoane cu o piele ciocolatie", explică conf. univ. dr. Hanibal Dumitraşcu, psiholog.
De asemenea, obsesia pentru bronzare poate fi cauzată şi de remarcile sau observaţiile răutăcioase pe care le primesc tinerele, referitoare la culoarea deschisă a pielii lor.
Debutul acestei tulburări poate să se facă de la sfârşitul adolescenţei până la perioada adultă. “Aceste persoane vor fi dependente de cabinele solarelor, ştranduri, plaje şi, în plus, ele trăiesc convingerea că nu sunt admirate de ceilalţi decât dacă sunt bronzate”, spune psihologul Camelia Izsak.
Unde este graniţa dintre normal şi patologic
Specialiştii ne spun care este graniţa între plăcerea normală de a face plajă şi obsesie. Dacă dorinţa de a avea un anumit aspect nu devine invazivă şi prelungită, ci rămâne la o limită acceptată şi admisă apărută în sezonul estival, nu putem vorbi de o tulburare. "Este alarmant însă, atunci când persoana nu caută doar senzaţia de plăcere dată de baia de soare, produsă când organismul secretă endorfine, ci devine o activitate permanentă şi preocuparea este axată pe aspectul fizic şi se menţine un timp îndelungat – ani de zile”, precizează Izsak.
Preocuparea excesivă pentru aspectul fizic şi, în special, cel al bronzului, a apărut ca modă prin anii 1930, în Franţa şi, ulterior, s-a extins în toată lumea. Pentru că la noi în ţară a apărut mai târziu, încă nu este depăşită fascinaţia pentru pielea maronie, spun psihologii, şi nici femeile n u sunt singurele ţinte. “Dacă iniţial preocuparea apărea predominant la femei, proporţia s-a echilibrat cu bărbaţii, în ultima perioadă”, adaugă psihologul Izsak.
Tanofobia "înmoaie" oasele
La polul opus tanorexiei, se situează tanofobia, caracterizată printr-o aversiune iraţională pentru soare, frică exagerată de efectele razelor solare, percepute ca fiind periculoase pentru propriul corp. Persistând, în timp poate conduce la lipsa vitaminei D, poate provoca afecţiuni la nivelul densităţii ţesutului osos şi o predispoziţie la cancer de colon. Chiar dacă alimentaţia acestor persoane care au repulsie faţă de soare este echilibrată, cuprinzând provitamina D (peşte, albuş de ou, ficat, lactate), aceasta nu se poate transforma în vitamina D asimilabilă, dacă nu este prezent şi soarele, cel puţin zece minute zilnic, spun medicii. “Tanofobia se înscrie în categoria fobiilor, fricilor exagerate, distorsionate, iar în ce priveşte vârsta, este mai frecventă la persoanele de peste 40 ani”, apreciază psihologul Camelia Izsak.
Tratamentul şi consecinţele medicale ale celor două fobii
Mai grav este atunci când aceste tulburări nu sunt diagnosticate şi tratate, deoarece persoana în cauză nu consideră comportamentul deplasat sau în exces şi refuză să accepte că are o problemă. “În aceste situaţii, cei apropiaţi, din anturaj au un rol important în a determina persoana să apeleze la un psihoterapeut care să îl ajute să îşi rezolve acestă problemă. În astfel de situaţii, psihoterapia este cea mai eficientă”, asigură psihologul Camelia Izsak.
Tratamentul nu este unul general valabil pentru toate persoanele care suferă de tanorexie sau tanofobie, însă, ca orice altă dependenţă este foarte greu de tratat.
Din punct de vedere medical, aceste fobii au implicaţii serioase. Dermatologii atenţionează că, în timp ce obsesia pentru soare, plajă poate produce, în timp, cancer de piele din cauza expunerii excesive şi neprotejate la razele ultraviolete, repulsia faţă de soare poate avea ca rezultat un deficit de vitamina D.
Statisticile arată că numărul cazurilor de cancer de piele a crescut de şase ori în ultimii patru ani. Dermatologii nu neagă rolul soarelui pentru sănătate, însă recomandă o expunere prudentă şi raţională, care să nu se facă în intervalul orar 10-16. De asemenea, spun medicii, este indicată utilizarea cremelor cu factor de protecţie atunci când ne expunem la soare. "Sunt studii internaţionale care arată că cinci minute de plimbare zilnică sunt suficiente pentru sintetizarea vitaminei D, precizează prof. univ. dr. Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi.
Tanorexia şi tanofobia - obsesia pentru bronzarea pielii şi, respectiv, repulsia faţă de soare sunt două stări patologice generate de obsesia pentru o imagine perfectă, spun specialiştii. Cele două tulburări psihologice legate de atitudinea faţă de bronz sunt situate la poli opuşi, la extremele normalităţii, fiind excese care dăunează sănătăţii, atrag atenţia medicii.
“Tanorexia este preocuparea accentuată, necontrolată, obsesivă de a fi cât mai bronzat. În timp, ea poate afecta pielea producând diverse erupţii cutanate, îmbătrânire precoce a pielii sau cancer de piele. Persoana respectivă nu este mulţumită de aspectul fizic, dorind obsesiv, permanent să schimbe şi să îmbunătăţească modul în care arată. Din acest motiv, tulburarea mai este cunoscută ca "sindromul urâţeniei închipuite” ", explică, Camelia Keren Izsak, psiholog psihoterapeut.
Despre tanorexie a vorbit prima dată un grup de dermatologi, atunci când a publicat un studiu în care arată că frecventarea peste măsură a saloanelor de bronzat duce la o dependenţă similară cu cea a fumătorilor.
Razele ultraviolete ajung să genereze dependenţă
“Ceea ce este îngrijorător este faptul că cercetările în domeniu au arătat că femeile nu frecventează solarul doar pentru a da culoare pielii, ci pentru că ajung să fie dependente de razele ultraviolete (UVA şi UVB). Un studiu în acest sens a scos la iveală faptul că lumina artificială a solarului, pe lângă efectul bronzant, oferă şi o stare de bine, stimulând eliberarea de endorfine în creier. De aceea, apare dependenţa şi “nevoia” de a merge iar şi iar la solar. La această concluzie au ajuns cercetătorii, observând că simptomele renunţării la solar erau similare altor dependenţe, precum alcoolul, spre exemplu”, a declarat psihologul Daniela Ogiolan. Specialistul spune că tanorexia - obsesia pentru bronzarea pielii - face parte din categoria tulburărilor dismorfice, ceea ce înseamnă că persoana respectivă se vede altfel decât este în realitate sau decât o văd ceilalţi. “Mai mult, tulburarea dismorfică presupune o preocupare excesivă pentru propriile aparenţe, în ciuda asigurărilor venite atât din partea specialiştilor, cât şi din partea anturajului”, completează psihologul Ogiolan.
De aceeaşi părere este şi psihologul Claudiu Ganciu. "În ceea ce priveşte obsesia pentru bronz, cred că aceasta este similară preocupării pentru imaginea fizică, pentru frumuseţe şi imagine corporală. Pare legată de feminitate, indiferent dacă este manifestată la femei sau la bărbaţi. Poate să fie şi un comportament obsesional, pentru că presupune preocuparea pentru o imagine transmisă celorlalţi", a declarat anciu.
Persoanele tanorexice devin anxioase
În aceeaşi categorie a tulburărilor dismorfice se înscrie şi anorexia, cea care este legată de percepţia deformată a propriei imagini. “Simptomele tanorexiei se exprimă printr-o anxietate intensă, în cazul în care persoana în cauză ratează o şedinţă la solar. Alte semne sunt dorinţa de a intra în competiţie cu alte persoane la fel de bronzate sau mai bronzate, toleranţa scăzută la frustrare în legătură cu propria culoare care este percepută ca fiind prea albă, abuzul de produse autobronzante pentru a fi cât mai ciocolatiu”, explică psihologul Daniela Ogiolan.
De asemenea, specialiştii au observat că persoanele care suferă de tanorexie au o stimă de sine scăzută, nu sunt mulţumite de propriul corp (la fel ca şi cele anorexice), multe dintre ele fiind slabe şi dependente de nicotină. “De aceea, putem afirma că stima de sine a acestora este dependentă de reacţia celor din jur, de ce este la modă şi de ceea ce promovează podiumurile de frumuseţe. Pe lângă aceste aspecte, este vorba şi despre ceea ce promovează revistele pentru femei sau de nevoia de apartenenţă la un grup în care pielea albă nu se înscrie în standardele de frumuseţe acceptate”, completează psihologul Daniela Ogiolan.
Totodată, această problemă psihică poate cauza o deteriorare a vieţii sociale, profesionale, persoana nedorind să apară în public decât după bronzare la solar. "Spre exemplu, va refuza un serviciu în care activitatea poate să se desfăşoare afară sau va evita lucrul cu publicul, fiind convinşi că aspectul lor fizic nu este agreat de ceilalţi decât dacă ajung la anumite standarde (foarte bronzaţi)”, precizează psihologul Izsak.
Psihologii sunt de părere că şi vârsta are un rol important în declanşarea acestei fobii. "Aceste fobii apar, mai ales, la tinerii fragili, aflaţi în perioada de formare a imaginii de sine. Aceste persoane au o imagine nerealistă faţă de propriul corp, o imagine deformată, care este întreţinută şi de persoanele publice, mai ales manechine sau persoane cu o piele ciocolatie", explică conf. univ. dr. Hanibal Dumitraşcu, psiholog.
De asemenea, obsesia pentru bronzare poate fi cauzată şi de remarcile sau observaţiile răutăcioase pe care le primesc tinerele, referitoare la culoarea deschisă a pielii lor.
Debutul acestei tulburări poate să se facă de la sfârşitul adolescenţei până la perioada adultă. “Aceste persoane vor fi dependente de cabinele solarelor, ştranduri, plaje şi, în plus, ele trăiesc convingerea că nu sunt admirate de ceilalţi decât dacă sunt bronzate”, spune psihologul Camelia Izsak.
Unde este graniţa dintre normal şi patologic
Specialiştii ne spun care este graniţa între plăcerea normală de a face plajă şi obsesie. Dacă dorinţa de a avea un anumit aspect nu devine invazivă şi prelungită, ci rămâne la o limită acceptată şi admisă apărută în sezonul estival, nu putem vorbi de o tulburare. "Este alarmant însă, atunci când persoana nu caută doar senzaţia de plăcere dată de baia de soare, produsă când organismul secretă endorfine, ci devine o activitate permanentă şi preocuparea este axată pe aspectul fizic şi se menţine un timp îndelungat – ani de zile”, precizează Izsak.
Preocuparea excesivă pentru aspectul fizic şi, în special, cel al bronzului, a apărut ca modă prin anii 1930, în Franţa şi, ulterior, s-a extins în toată lumea. Pentru că la noi în ţară a apărut mai târziu, încă nu este depăşită fascinaţia pentru pielea maronie, spun psihologii, şi nici femeile n u sunt singurele ţinte. “Dacă iniţial preocuparea apărea predominant la femei, proporţia s-a echilibrat cu bărbaţii, în ultima perioadă”, adaugă psihologul Izsak.
Tanofobia "înmoaie" oasele
La polul opus tanorexiei, se situează tanofobia, caracterizată printr-o aversiune iraţională pentru soare, frică exagerată de efectele razelor solare, percepute ca fiind periculoase pentru propriul corp. Persistând, în timp poate conduce la lipsa vitaminei D, poate provoca afecţiuni la nivelul densităţii ţesutului osos şi o predispoziţie la cancer de colon. Chiar dacă alimentaţia acestor persoane care au repulsie faţă de soare este echilibrată, cuprinzând provitamina D (peşte, albuş de ou, ficat, lactate), aceasta nu se poate transforma în vitamina D asimilabilă, dacă nu este prezent şi soarele, cel puţin zece minute zilnic, spun medicii. “Tanofobia se înscrie în categoria fobiilor, fricilor exagerate, distorsionate, iar în ce priveşte vârsta, este mai frecventă la persoanele de peste 40 ani”, apreciază psihologul Camelia Izsak.
Tratamentul şi consecinţele medicale ale celor două fobii
Mai grav este atunci când aceste tulburări nu sunt diagnosticate şi tratate, deoarece persoana în cauză nu consideră comportamentul deplasat sau în exces şi refuză să accepte că are o problemă. “În aceste situaţii, cei apropiaţi, din anturaj au un rol important în a determina persoana să apeleze la un psihoterapeut care să îl ajute să îşi rezolve acestă problemă. În astfel de situaţii, psihoterapia este cea mai eficientă”, asigură psihologul Camelia Izsak.
Tratamentul nu este unul general valabil pentru toate persoanele care suferă de tanorexie sau tanofobie, însă, ca orice altă dependenţă este foarte greu de tratat.
Din punct de vedere medical, aceste fobii au implicaţii serioase. Dermatologii atenţionează că, în timp ce obsesia pentru soare, plajă poate produce, în timp, cancer de piele din cauza expunerii excesive şi neprotejate la razele ultraviolete, repulsia faţă de soare poate avea ca rezultat un deficit de vitamina D.
Statisticile arată că numărul cazurilor de cancer de piele a crescut de şase ori în ultimii patru ani. Dermatologii nu neagă rolul soarelui pentru sănătate, însă recomandă o expunere prudentă şi raţională, care să nu se facă în intervalul orar 10-16. De asemenea, spun medicii, este indicată utilizarea cremelor cu factor de protecţie atunci când ne expunem la soare. "Sunt studii internaţionale care arată că cinci minute de plimbare zilnică sunt suficiente pentru sintetizarea vitaminei D, precizează prof. univ. dr. Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi.
