03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Moldovean prins la Oancea cu acte poloneze false de mii de euro
Moldovean prins la Oancea cu acte poloneze false de mii de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetăţean al Republicii Moldova, care a prezentat la control un permis de şedere şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor poloneze, documente care s-au dovedit a fi false.
Astfel, în data de 01 mai 2023, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de ieşire din ţară, în calitate de şofer al unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat, cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 33 de ani.
Acesta a prezentat la control, pe lângă documentul de trecere a frontierei, un permis de şedere şi un permis de conducere, cu fotografia şi datele personale şi însemnele Republicii Poloneze. Deoarece poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, actele oficiale prezentate au fost verificate suplimentar, iar aceştia au stabilit faptul că nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a plătit 2.300 de euro unei persoane din Polonia care i-a făcut rost de cele două documente.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, potrivit I.T.P.F. Iaşi.


Articole înrudite